Daily News

aka Intamplari. This is about things that happened in my life.

Immersion Week

Fratilor nu imi vine sa cred ca mai am doar trei saptamani pana cand incep official MBA-ul. Cand m-am inscris aveam impresia ca mai e hăt-hăt pana cand o sa ajung sa incep si ca am tot timpul din lume sa internalizez problema si sa ma identific cu dansa. Ei cand colo, ce sa vezi? Dupa cum ati vazut si voi din povesti, vara a zburat inainte sa imi dau seama ce se intampla cu mine si uite numa cum m-am trezit ca este deja 11 Noiembrie si am inceput numaratoarea inversa pana la Immersion Week.

Immersion week asta este o saptamana full time, la inceputul lui Decembrie, cand mergem la scoala ca studentii normali. De fapt, mai mult, mergem la scoala 8 ore pe zi, apoi seara avem study groups, receptii, talks si alte balarii. Am auzit zvonuri de la cei de anul trecut ca i-a cam rupt in doua Immersion week asta. Ca dupa multi ani fara nici o scoala, vine ca o palma peste cap, cazuta cam tare si care iti spune: “vezi fraiere in ce te-ai bagat?”. Practic intr-o saptamana trebuie sa terminam complet 4 cursuri, adica la fel de mult cat faci de obicei intr-un trimestru complet. Uite mai jos un intro in Immersion Week. Cat despre cursurile pe care le facem in Decembrie, ele sunt: Building Effective Work Teams, Professional Communications, Negotiations si Ethical Leadership.

Dar mai sunt si alte motive pentru Immersion week, in afara unui boost de cunostinte si o trezire la viata. Si anume, socializarea. Stiti si voi ca un MBA este foarte mult despre networking, numai e greu sa iti faci prieteni cand esti part time intr-un program si te vezi cu oamenii aia doar din cand in cand. In schimb, Immersion Week e facut sa accelereze apropierea dintre participanti facandu-i sa transpire acolo unul langa altul, 10 ore pe zi :)

In alta ordine de idei, acum in Decembrie nu avem decat saptamana asta full time, apoi treaba in ritm normal, part time, o sa inceapa abia in Ianuarie. Pana atunci… hehe, pana atunci vin sarbatorile, mos Nicolae, Mos Craciun, Anu’ Nou, alea alea mai e mult pana departe… :) Pana una alta, deja ne-am planuit concediul de Craciun si o sa-l facem undeva la mare, in tarile calde. De mult imi doresc o vacanta de iarna calda-calda-calda. Asa ca de data asta o sa fie luna noastra de miere, de fapt doua saptamani de miere. Dar despre asta, va povestesc mai multe cu alta ocazie.

Oh well, cam atat. V-am scris cu mov, in culorile UW ca sa fim in ton cu subiectul. Hai ca poate la anu’ pe vremea asta va dau linku cu Immersion week in care am participat eu sa ma vedeti si pe mine pe acolo ;) Daca vreti sa mai vedeti inca un video din acelasi stil, ca sa intelegeti ce altceva mai facem la MBA (ca softskills) uitati aici pe vimeo.

Pup

Radu

Categories: Daily News, MBA | Tags: , | 9 comentarii

Cu barca pe Sammamish

Cu barca pe să-mă-cee? Pai Sammamish e un lac aici in jurul caruia se cam invarte toata viata noastra. In primul an am stat pe malul lui in Vest, acu stau pe malul lui in Est si cam in fiecare zi tre sa-l ocolesc sa ma duc la munca, f**-ul, ca daca nu era el probabil ca faceam cu 10 min mai putin pe drum in fiecare zi…

Dar si cand nu trebuie sa-l ocolim… pai alea sunt zilele alea in care (doamne ce inspirati au fost vecinii nostrii de si-au luat barca) mergem fix in mijlocul lui si o ardem la distractie cu colace, placi si alte minuni. Inca nu am dat-o pe ski nautic ca n-au fost amatori, da’ au achizitionat vecinii chiar in ultima tura un wakeboard, care e o placa sanatoasa nu ca knee board-ul ala care arata de zici ca n-ai picioare doamne fereste.

Meet za barca. Vreo 180cp de viteza sa ne traga pana ne vomitam matele sau ne da cu capul de vreun colt de val

Leenee de lac nene. Asta era inainte sa avem scule, cand ieseam doar sa o ardem la o baie, o cola si niste muzica

Asa nene deci astazi am venit cu o alta poveste de vara… o poveste foarte uda. Una cu muuulta distractie, soare si apa. Toate astea nu s-a intamplat legate intr-o zi, ca am iesit de mai multe ori. Da’ numa’ ca aici la mine pe blog e ca in basme, stiti si voi: coordonatele spatio-temporale sunt de prisos, firul povestii e baza.

Dar pe de alta parte, cu ocazia asta facem si un post-pilot. Vorbesc mai putin si va arat mai mult. M-am gandit ca de cat sa nu va mai postez nimic cu saptamanile pentru ca nu am timp sa va scriu povesti stufoase pe care oricum nu stiu cati le cititi din scoarta in scoarta, am zis ca poate mai bine transform blogul intr-un picture-blog mai mult. Tac mai des, pun poze multe si aia e, intelegeti voi actiunea din poza si din descrieri. Deci hai dati cu votul intr-un comment sa imi spuneti cum va place mai mult ;)

Apoi ne-am luat scule… COLAC il cheama. Si-am inceput sa ne dam…

Si sa ne dam… din ce in ce mai tare…

Uitati-va la fetele noastre numai

Nu va puteti imagina ce forta trebuia sa depui ca sa ramai pe colac la viteza si curbele alea

Si ne-am tot dat

Pana cand s-au urcat baietii…

…si… cu Oana la volan, shit is getting serious…

…really serious! Atat de serious inca lui Florin ii trageau membrele pe afara de puneau frana

Aici era sediul central, muzica, cola, alea alea, in timp ce urmatoul sportiv isi facea incalzirea pentru urmatoarea proba

Aveam chair si salvamari. Baywatch nene!

Dar stai asa, ce e strutocamila aia de jos din spatele barcii?!

Un knee-board, frate!

Mama stii cum te facea si asta sa te incordezi?! Am fost paralizati a doua zi

Dar asta nu inseamna ca nu dam tot ce putem ca sa fim cool in poze

Hai sa si radem un pic sa nu para ca ne chinuim…

Poza de profil nene. Cine credeti ca AM facut-o? :)

Dupa ce m-a rupt in doua placa vietii, am zis ca ar fi o idee buna sa ma mai dau singur in colac

Am zis ca daca pun fata de copil handicapat il conving pe Florin sa ma dea incet ca poate i s-o face mila

N-a mers

….îîîîîîîîî…

Adio viata, vad un val

Fuuuuuccckkkk !!!! Clar lui Florin nu ii plac copiii handicapati, vrea sa scape de ei

Apoi s-au urcat pe placa cei mai acrobati dintre noi

Si noua ni s-a parut o idee buna ca daca tot tragem unu, de ce sa nu tragem doi?!

Na viraje ce ia Cipilica cu cameramanul langa, prim plan

Si ce vedea cameramanul. Pozele nu-s prea senzatie de video-urile au iesit memorabile

Na apus cu actiune

Incearca Cipilica un 360

Ne-am dat pana cand s-a facut noapte, sunteti nebuni, eram ultimii pe lac

Si cum v-am obisnuit, incheiem cu un apus frumos. De data asta din punctul de vedere al fotografului de pe colac

Bine, hai inca unul ca e prea frumos

Gata, cam atat de zis pe azi! O zi frumoasa de vineri sa aveti, ca una doua trece si asta si vine weekendul! Hai va pupa acrobatu’, si nu uitati sa dai un comment, un like, un share, de apreciere ;)

Radu

Categories: Aventura, Daily News, Pacific NW, Pictures | Tags: , , , , | 27 comentarii

Whistler in the summertime

Dragilor, haideti ca a trecut atat de mult timp de cand nu v-am mai scris o poveste din asta frumoasa de calatorie incat chiar mi se facuse dor! Am fost cam tacut in ultima vreme nu numai pentru ca au fost mosulicii pe aici dar si pentru ca tocmai ce mi-am schimbat echipa la munca, si de acolo na, alte complicaciuni, transition, ramp-up, alea alea…

Dar in fine, despre aia poate alta data. Acum nu vreau sa va povestesc despre munca si nici despre ce mai e pe aici pe langa casa, in viata de zi cu zi. Astazi vreau sa va povestesc despre un weekend frumos de vara in care ne-am cocotat pe motor, am luat un set de prieteni cu noi si am intins-o la drum. Un drum de 800km spre Nord, spre Vancouver, pe o sosea numita Sea to Sky Highway. Numele i se trage de la faptul ca, spun ei, te duce de la apa la partiile de ski de la Whistler in doar doua ore. Bine, nu va imaginati ca era vreme de ski la Whistler, ca nu era. Pe vremea asta baietii o ard pe acolo numai la mountain bike si hikeuri, downhill cu sarituri extreme si alte activitati outdoor.

Ah, summer… I miss it already

Whistler Village

Vrrumm Vruumm

Asa nene si deci ne-am intins la drum intr-o vineri dupa-masa cu destinatia Vancouver. De acolo am luat drumul dis de dimineata, a doua zi, spre Whistler. Drumul? Senzattieee!! La viteze numa’ bune de 90-120 kmph, intr-o succesiune ametitoare, curba dupa viraj s-a deschis intregul drum in fata noastra. Soseaua noua, reasfaltata de curand, virajele numai bune cat sa nu trebuiasca sa franezi prea mult, senzational! Iar cauciucurile noi de pe RR s-au comportat excelent, dandu-mi o precizie si o traiectorie previzibila, intuitiva, care urmarea perfect ceea doream eu sa faca motocicleta.

Pe drum am trecut prin Squamish, locul unde am facut mai de mult kite boarding. Chiar acolo, langa apa, se afla Brintannia Mines si muzeul asociat – nu de alta dar minele sunt inchise de mult. De o gramada de ori am tot vrut sa ne oprim pe aici dar tot timpul cand treceam prin zona eram pe fuga – ba trebuia sa ajungem la kite, ba sa facem pe kilotul si tot asa nu am reusit niciodata sa ne oprim. Dar acum am reusit, in sfarsit, si nu ne-a parut rau deloc.

Undeva pe langa golfuletul asta am facut eu kite boarding la inceputul verii

Na camion. Alta’i cand basculata e a ta, nu?

Gata de minerit

Echipament modern, asta e de acu din anii nostrii, nu de pe vremea minelor

Deci ce am aflat si vazut aici ne-a impresionat super tare. Prima data a fost camionul gigantic pe care l-ati vazut mai sus si care, de altfel, nu a fost folosit niciodata la Britannia dar a fost donat ca piesa de muzeu de la niste alte mine de prin Alberta. Apoi a fost plimbarea prin tunelele inguste, care acum erau marite in scop turistic – prin care isi faceau treaba bietii mineri prin 1900 – 1980. Pe vremea aia, mai rau decat intunericul luminat doar de niste lumanari era lipsa facilitatilor si a sculelor perfomante din ziua de astazi.

De exemplu, una dintre sculele pe care le-am experimentat avea porecla widowmaker. Oficial numita penumatic drill, masinaria se baza pe aer comprimat ca sa dea gauri in stanca. Cum nu se folosea nici un fel de lubrifiant – nici macar apa – pe langa zgomotul extraordinar pe care il facea (si pe care l-am experimentat si noi cand am auzit-o functionand) problema cea mare cu scula asta era ca facea extraordinar de mult praf, care era inhalat e amaratii aia de mineri in fiecare zi.

Meet the miner’s buda

Apoi, cu mult inainte sa se apropie de batranete, saracii oameni incepeau sa moara pe capete de la diferite boli generate de praful inhalat – de unde si porelca de widowmaker. Mi se pare incredibil cum, pe vremea aia, oamenii astia erau obligati sa lucreze in asemenea conditii desi stiau ca vor muri de tineri. Incredibil, bai nene, mi s-a facut pielea de gaina cand m-am gandit si brusc am devenit recunoscator pentru evolutia tehnologiei si pentru robotii care au fost inventati in zilele noastre si care ne protejeaza de toate probleme astea acum.

And here we go, deep down within the mountain

Meet the widowmaker

Bun, mai departe, dupa Whistler si drmul pana acolo, am petrecut restul weekendului ca sa batem ca odinioara strazile frumosului Vancouver. Ne-am amintit de weekendurile petrecute pe strazile orasului cand ma duceam cu drag si spor pana acolo in fiecare vineri doar ca sa imi vad iubira. De la Lion’s Gate Bridge si Stanley Park, pana la luxosul Yaletown sau downtown-ul care vara isi “pietoneaza” strazile doar pentru cei care ies seara in cluburi si baruri, orasul asta are pur si simplu un ritm numai al lui, total diferit de cel al Seattle-ului. Desi poate te-ai astepta sa fie asemanatoare, fiind tot in NW si la doar 300km unul de altul, in realitate granita face o diferenta culturala mult mai mare decat ai crede.

Vedere clasica peste downtown, Lion’s Gate Bridge si Stanely park

Vapoarele stand linistite in Burrard Inlet

Lion’s Gate de aproape, din Stanely Park

Despre Vancouver nu mai am sa va zic multe, ca v-am mai povestit eu si cu alte ocazii. Cum va spuneam, la fel de frumos mi se pare ca a ramas, si cu atat mai frumos vara. O chestie care m-a impresionat mult aici a fost ca am vazut mai de mult primul vas de croaziera privat. Cum vine aia? Pai practic e o asociatie de locatari care, impreuna, detin vaporul. Din cand in cand se mai scoate la vanzare cate un apartament, dar deosebit de rar. Si dupa ce cumperi apartamentul ala… aia e, practic aia e casa ta – sau macar casa de vacanta. Si in fiecare luna, oamenii aia se strang in asociatie si decid incotro navigheaza luna respectiva. Eh imaginati-va viata frate!! Pe masura ce se apropie de uscat, oriunde, you name it, Africa, Caraibe, Vancouver, New York – proprietarii se pot da jos sa viziteze, sau iau un elicopter care ii duce sau aduce de la cel mai apriopiat aeroport de unde isi pot urmari plimbarile spre afacerile lor. Cat de marfa sa fie asta?! Viata frate, pe cuvant.

Un Aquabus prin Yaletown

Bogatanii si barcile lor

Sau poate ati prefera un apartament de lux pe malul apei?

Gata dragilor, cam atat pentru astazi. Va las acum si ma indrept spre somn ca se face tarziu aici la noi. O saptamana frumoasa sa aveti ca abia ce-ati inceput-o. Evident cele mai frumoase poze le-am pastrat pentru incheiere, asa cum v-am obisnuit. E ceva interesant in legatura cu pozele astea, o tragedie frumoasa se intampla aici. Pe mine ma inspira foarte mult, mi se par crepusculare, apocaliptice… speciale.

Haidi v-am pupat.
R.

Si daca aia nu era destul, uite cum e sa stai cu hidro avionul parcat in fata blocului… Vreo 8 la numar, cat pentru toata scara

Ce imi mai place culoarea apocaliptica din poza asta

Categories: Daily News, Pacific NW, Pictures | Tags: , , , , | 13 comentarii

Mosulicii

Howdy! Ce mai faceti? Bine si eu. Nu v-am mai scris de mult un gand, asa ca m-am gandit sa profit de scurtul puseu de inspiratie care mi-a inflorit in minte in seara asta si sa va spun ce mai fac. Nu v-am mai scris de mult – bine, lasati eseele si poezia care erau scrise dinainte- pentru ca nu am mai apucat. Stiu ca ati auzit scuza asta de la mine de v-o fi iesit pe nas pana acum dar asta e nene. Scrisul ia mult timp si multa energie. Daca nu ma credeti…. incercati si voi si o sa intelegeti ce zic.

Apusul in locul meu preferat- Alki Beach

Si exista un motiv pentru care nu am mai avut timp sa va scriu – au fost ai mei pe aici. Mosulicii cum le spun eu, iarasi au zburat saracii peste Atlantic fara sa stie o iota de engleza ca sa isi vada odrasla. Am fost cu ei peste tot, am vizitat Olympic Peninsula intr-un weekend cu avertizari de inundatii, am stat la piscina la 22C si am mancat… am mancat nene de nu am mai stiut de mine. Si inca mai mananc, ma indop continuu, incercand sa termin mostenirea mamei de mi-a lasat-o cand a plecat. Asta pentru ca nu stiu daca v-am mai spus dar mama are un tzel personal in viata sa imi dea de mancare atunci cand ma vede doua saptamani cat pentru celelate 50 din an in care ii lipsesc.

Mosuletii incepand sa inteleaga de ce nu prea vezi japonezi grasi pe strada

Dar lasa ca m-am razbunat eu. I-am luat si eu la randul meu pe mosulici de o aripa si i-am dus la… sushi. I-am facut un fel de mosisushi. Le-am dat peste crud sa-l manance cu betele, erau sa moara de foame saracii cu mancarea in fata. Pana la urma m-am indurat si am cerut doua furculitze, apoi… pai apoi tot cu mancarea in fata erau sa moara de foame :) Bine, la tata a mai mers cum a mai mers ca el e de la Braila unde inoata pestele in fundul gradinii, da’ mama saraca se gandea numa la varza ei calita de acasa si isi blestema zilele ca a acceptat sa vina aici :)

Asa, mai departe,cum va spuneam i-am dus la ocean. Am luat-o frumos cu masina in jurul Olympic Peninsula, am trecut prin toate rezervatiile vietii de indieni si am ajuns in sfarsit la oceanul cel mare. Ala pacifist, de te uiti peste el si vezi direct in Asia. Mamei i-a placut. De fapt, i-a placut atat de mult incat a facut si o baie, in ciuda vantului puterni si a celor 10C de afara. Sa nu fim rai, in realitate a venit un val pe nevazute si ne-a surpins pe toti 3. Eu cum sunt mai iute de picior m-am extras rapid! Dar numa cand a fost sa ma intorc, numa il vad pe tata in apa pana la tibie zicand: m–aaammm udaat la picioaareeeee. Si cand ma uit dupa el, numa na sa o vezi pe mama pe burta, incercand fara prea mult succes sa se culeaga de prin spuma oceanului. Te-ai udat la picioare? Mai bine uite-te in spate ca ai lasat-o pe mama acolo si nu mai poa sa se ridice! Bai nene deci m-am cracanat de ras pe cuvantul meu ca am ras pana nu am mai stiut de mine.

Olympic Peninsula and its beautiful, cloudy beaches

Nu se poate, priviti ce fata are tata! Dar nici cu mama din spate nu mi-e rusine :)

Asa, in alta ordine de idei am fost prin frumosul Bellevue, apo prin parcuri statale, a fost chiar misto. Pana la urma, au facut mosuletii ce au facut si, norocosi cum sunt, au prins vreme destul de buna. Asta in ciudat faptului ca e deja Octombire. Bine, si nepunand la socoteala weekendul de la ocean, ca acolo oricum ploua ca dracu prin definitie. Acolo sunt padurile ploaie, remember?

Bun, si ca sa termin totusi povestea intr-un ton de vara si soare – desi stiu ca nu mai e cazul pe la voi pe acolo – fac intentionat sa las pozele frumoase pentru la sfarsit. Haide v-am pupat. Si acu ca vine si la noi ploaia, o sa mai stau si eu in casa ca sa ma mai scriu povesti de peste vara. Promit. Cred.

Beautiful Bellevue

Picnic pe Lake Sammamish

Meet the cool dad

Hai v-am tzucat
Radu

Categories: Daily News, Pictures | Tags: , , , , | 26 comentarii

New Intro

Ce mai faceti, dragilor? Cum s-a terminat vara la voi? La noi cu plansete si tristete ca iarasi vine ploaia. Dar e bine, nu ma plang, ca am reusit sa strang un backlog de povesti atat de stufos, incat am material sa va scriu pana la iarna cand imi incep MBAul. Si apoi atat ca n-o sa mai prea fie timp atunci, cre ca o sa punem un hold si o sa mai scriem povesti asa, doua pe luna.

Si ca veni vorba de MBA, saptamana asta fac o pauza din povestit aventurile de peste vara pentru ceva mai elevat, si anume eseele de la MBA. Dar in fine, aia mai incolo, acum va scriu scurt ca sa va spun ca mi-am publicat un nou Intro. Am vazut multi cititori noi in ultima vreme pe aici, si am vazut ca majoritatea dau pe la Intro prima data. Si m-am gandit ca daca tot e folosit pe post de carte de vizita, atunci macar sa sune mai bine cu nu ca aberatiile alea de le aveam acolo inainte :) Asa ca va invit sa il cititi, in caz ca va intereseaza.

Hai v-am pupat. Am fost scurt azi, asa ca in incheiere va dau un video induiosator. De cand mi-am luat certificarea de scuba sunt membru al Project Aware, o fundatie care strange fonduri pentru Save-the-Ocean kind of thing. Si mai imi trimit uneori vesti despre ce se intampla in lumea albastra. Oamenii astia de mai jos, niste scafandrii obisnuiti, si-au riscat viata ca sa salveze un rechin-balena de o funie infasurata in jurul ei. Au fost on the spot, se scufundau cu alte motive cand s-au intalnit – de doua ori consecutiv cu marele mamifer si atunci s-au gandit ca e cazul sa actioneze. Foarte frumos!

Sa aveti o saptamana buna!
Radu

Categories: Daily News | 10 comentarii

ER

Haideti fratilor sa va povestesc prin ce experienta traumatizanta am trecut acum cateva zile, ca aproape era sa dau ortul popii, nu alta. Totul a inceput de dimineata, cand aveam si eu ca tot omul normal o programare la dentist. Na, nimic spectaculos, doar niste carii obisnuite.

Treaba e ca aici astia sunt mai simandicosi ca dentistii din Ro si iti pun in gura, inainte de incepe treaba, un balon verde cu care iti acopera intreaga gura si iti lasa descoperiti doar dintii la care urmeaza sa lucreze. Ceva de genul asta, ca sa ne intelegem. Scopul? Pai ca sa nu li se intample sa scape ceva in gura pacientului si ala sa o inghita ca prostul, doamne fereste de asa ceva!

Bun, toate bune si frumoase, am fost de multe ori aici la dentist si m-am obisnuit cu practica lor bizara. Asa ca astazi o zi ca oricare alta: incepe asistenta sa ma prepare pentru doctor. Singura problema: ca sa montezi un rubber dam, ai nevoie de o clema, inainte de toate. Clema pe care o montezi intr-un fel ciudat si cu niste clesti mari. In fine, ca sa trecem la subiect, stateam eu acolo pe scaun la dentist, jumatate amortit si cu asistenta aia care era all over the place, incercand sa imi infiga o clema in dinti cu un patent. Cand colo, ce sa vezi?

Se aude un click, si sare clema din cleste, de aterizeaza dracu-stie-unde-ca-eu-eram-amortit si nu simteam nimic. No worries, stau relaxat si astept sa o recupereze. Cand, o vad ca face niste ochi mari si ma intreaba: o poti scoate tu sau vrei sa o iau eu? Eu: Huh?! Si misc un pic limba, numai ca sa realizez cu stupoare ca clema cu pricina era parcata fix in mijlocul gatului meu, indeajuns de adanc incat sa imi dau seama ca e blocata si ca imi poate bloca respiratia. Sau cel putin asa mi se parut. Si hop-poc numai ma vezi pe mine cum din doua miscari sar de pe scaun pe jos, in patru labe, si incep si fac ca toate alea, guitand cu disperare ca porcii la Craciun si incercand sa imi scot clema afara din gat.

Clema?! Neeh nene, ca imi bloca respiratia dar numai un pic asa, indeajuns cat sa ma panicheze. Da’ io smecher, imi pastram calmul si trageam aer in plamani incet, ca la scuba (ca doar na, acum stiu) cand ai tubul plin cu apa. Apoi suflam tare incercand sa o suflu afara. Nimic nene, ca a naibii era in forma de cerc si trecea aerul prin ea de shuiera mai-mai ca incepeam sa fluier, de zici ca incercam sa cant ceva la vreun instrument de suflat. Si asta imi aminteste de bancul ala cu: “Domnule Becali, dansati? Nu fa, asa merg eu”. Asa si cu mine mai mai ca ma intreba asistenta aia: “ce faci mah esti cu clema’n gat si tie iti arde de cantat?”

Da nene, deci sa ne intoarcem la subiect. Beleaua era ca cu fiecare incercare simteam cum a naibii clema se duce din ce in ce mai jos pe gat, castigand teritoriu milimetru dupa milimetru, avansand incet catre stomac. Pana cand… hic, ce sa vezi? S-a dus! Cu o durere surda in capul pieptului, am ajuns la puctul fara intoarcere. Ma ridic de pe jos, plin de bale, cand intra dentistul care, socat, intreaba ce s-a intamplat pe aici. Asistenta cica: “cred ca a inghitit o clema” Eu: “Creezzii?? Eu sunt sigur! Am simtit-o cum s-a dus la vale pana in strafunduri, crede-ma pe cuvant ca nu e nici un dubiu ca am inghitit o clema!”

In fine. Mai departe, dentistul tot incerca sa ma convinga ca nu e grav, ca o sa iasa pe cale naturala dar ca trebuie sa mergem la Urgente (Emergency Room – ER, de unde si titlul) pentru niste radiografii ca sa fie siguri ca e in stomac si nu in plamani. Zis si facut, iaca cum m-am impachetat eu cu toate catrafusele si am plecat la ER, gandidu-ma ca nu dureaza mai mult de o ora toata treaba.

Cand ajung acolo, ce sa vezi? Aia deja ma asteptau, ca ii sunase dentistul. Na hop-tzop cum ma arunca pe o targa, ma pun sa ma dezbrac si sa ma bag iarasi intr-un halat din ala cu fundul gol (vai ce le urasc eu pe alea) si ma tracteaza pana la XRay, unde o gasesc, stand frumos, parcata undeva in vastul spatiu gol din stomacul meu – ca norocul meu a fost ca nu mai mancasem nimic de mult si era inca acolo, sedea cuminte astepta sa vina ceva sa o impinga spre intestine.

WP_20130820_001

Taddaamm! Iote colea sus in dreapta, cum shade si asteapta

Taadaaamm. Credeti ca s-a terminat asa usor? Neah! Ca parea cam ascutita, asa ca i-au chemat pe aia de la GI Special Unit. Un fel de SWAT ai Gastro-instestinal, care au decis ca e prea riscant sa o lase acolo, ca e ascutita si poate sa faca rani interne. Plus ca daca cumva nu mai iesea, vezi atunci operatii si taieri ca sa o recupereze de prin intestine sau de unde s-o bloca. Asa ca uite cum au aparut aia de la special unit in jurul meu, cu carucioare si aparatura, in 5 minute erau cuplati la tota aparatura camerei cu tot tacumul si toata suita de scule: branula, oxigen in nari, monitor de CO2, aparat din ala de facea bip-bip-bip ca sa stie ca inca traiesc si tot asa. Vai de mama mea, imi zic. Devine grava treaba, baietii astia nu glumesc. Nu am apucat decat sa ii dau un sms Sandrei sa ii zic ca se impute treaba ca au venit astia de la SWAT sa faca o recuperare de bunuri, si sa vina si ea incoa ca ma scot din functiune astia si tre sa ma duca cineva acasa.

Oh well, long story made short, dupa o anestezie aproape generala – gen nu imi mai amintesc nimic da’ cica as fi fost indeajuns de treaz incat sa raspund la comenzile principale – m-am trezit iarasi de zici ca bausem 5 zile, ca in post-op. Sandra saraca era deja langa mine, cu o mana tinandu-ma si cu cealalta aratandu-mi trofeul recuperat. Baietii facusera o endoscopie reusita si recuperasera bunul pierdut. Acum na, ma durea un pic gatul, si m-a durut la absolut fiecare inghititura de saliva (sau orice altceva) pentru urmatoarele 24 de ore. Si asa mi-am dat eu seama ca noi inghitim foarte multa saliva, intr-o zi, mai nene!

WP_20130820_002

Na trofeu! Cam cat verigheta de mare, asa. Plus niste colti ca sa puna frana in caz ca prinde viteza prea mare la vale pe intestine

In fine, ce invatam de aici? Ca e mai periculos sa mergi la dentist decat sa mergi cu motocicleta, ca macar aia nu m-a dus niciodata la urgente. Ah, si e mai bine si sa faci in mortii masii flossing in fiecare zi ca poate asa scapi de dentisti si nu mai ai treaba nici cu ER apoi. Va zic eu ca e mai sanatos flossingul ala decat se zice. De atunci mi-am pus in cap sa fac zilnic.

Haidi v-am pupat. Un pic traumatizat de dentisti, da’ tot eu, ala de departe.
Radu

Categories: Daily News | Tags: , , , | 37 comentarii

Acum un an…

… nu prea dormeam. Ma zvarcoleam in pat, ma gandeam si ma dadeam cu capul de pereti pentru ca mai erau 5 zile pana cand trebuia sa ii fac Sandrei o propunere de nerefuzat… speram eu. Din fericire asa a si fost. Asa ca uite dragii mei cum ne-a mai trecut un an de viata. Incredibil, zic! Nu imi vine sa cred ca s-au dus deja 12 luni de la cererea in casatorie si uite-ne acum aceeasi oameni, dar mai fericiti si mai impreuna ca niciodata. De aproape un an de zile avem duminici fericite, pentru ca nu mai suferim sindromul “despartirea de duminica”. :)

Pai si ce am implinit in anul asta? Pai sa vedem: ne-am casatorit, am trecut printr-un mare proces de schimbare de nume, pasapoarte, vize si alte acte. Ne-am luat greencardurile si am calatorit. Am fost in Peru, in Romania de Craciun, in Caraibe, in Alberta si acum urmeaza Washington DC. Ne-am gasit un apartament numai al nostru, ne-am mutat in el si ne-am mai luat o masina. Ne-am gasit de lucru. Am invatat, am luat GMAT si acceptarea la TMMBA pentru mine si un certificat in Accounting pentru Sandra. Am luat certificarea de Scuba (woohoo!) si am scris aici pentru voi 85 posturi in care am captat atentia a aproximativ 1000 de oameni diferiti in fiecare luna. Sa moara ma-sa ca multe am mai facut!

A fost un an productiv, carevasazica. :) Sa speram la cat mai multe asa! Sanatosi sa fim ca in rest ni le facem singuri pe toate.

 

Radu

Categories: Daily News | 31 comentarii

Unga-bunga dansul ploii

Stiti ca pe la noi pe aici e plin de rezervatii de indieni. Te prinzi rapid cand esti intr-una din ele pentru ca sunt pline de… cazinouri. Si cam atat, in rest nimic. Prin plimbarile nostre am tot vrut sa interactionez cu ei, sa aflu si eu mai multe despre cultura lor, sa vad ce ritualuri aveau, ce povesti spuneau, in ce credeau. Stiu ca ei credeau in spirite, vanturi, ploi si legende, invataturi pe care mi-as fi dorit si eu sa le aflu. Din pacate insa, de fiecare data cand am ajuns intr-o rezervatie am vazut numai blocuri normale, cate un totem sculptat intr-un lemn lipit de cladire si niste oamenii normali, imbracati in blugi si vorbind la telefonul mobil.

Asa ca atunci cand am primit cadou de la nasi doua bilete la Tillicum Village, am fost super incatati! Tillicum Village este un “sat” pe o insula unde inca se practica – pentru turisti – traditiile indiene si ritualurile lor. Insula e mica-mica, nu e nimic altceva acolo in afara de un parc si cladirea asta unde se intampla show-ul.

Away we go. View din port peste Olympic Mountains si Puget Sound

Ati fi zis ca avem pe aici barci de croaziera? 3 intr-o singura zi? Cine dracu ar veni in croaziera in Seattle?!

Downtown Seattle skyline, de pe ferry

Partea frumoasa a fost ca trebuia sa iei o croaziera din portul din Seattle ca sa ajungi la mica insula. Asa ca am avut din nou ocazia sa vedem spectaculoasa priveliste a downtown Seattle vazut de pe apa. Pune peste asta o zi frumoasa cu soare si o sa intelegeti de unde pozele alea de belea de mai sus. V-am mai spus eu voua ca aici vara este absolut dementiala, cu niste privelisti si un cer albastru de iti sta mintea in loc.

Asa, dar sa ne intoarcem la indienii nostrii. Frate am aflat de ce nu am gasit pana acum nimic despre cultura lor, de ce nu sunt suveniruri, magazine, showuri sau festivaluri care sa ii promoveze… pai pentru ca nu prea au nici o cultura! :) Saracii, probabil ca aia mai de prin sud mai faceau si ei un dansul ploii, un unga-bunga, o treaba, da’ astia de aici vedeau oricum atata ploaie ca nu aveau nevoie de nici un dans. Or fi incercat saracii sa inventeze dansul soarelui da’ au vazut ca n-au nici o sansa cu ala, asa ca s-au lasat si de dans.

Asadar, show sau traditie nu prea au avut sa ne arate, da’ somonul ala facut traditional cum il faceau pe vremuri a fost demential! Mama si mirosea in bucataria aia la intrare de innebuneai, pe cuvant. Si cum cina era deja predefinita si inclusa, am mai mancat si alte dubiosenii cu continut de incrediente nedefinit. De exemplu niste scoici puturoase, sarate si doar fierte ne asteptau in niste cani la intrare… Miroseau direct a alge si a Puget Sound, bleah, alea nu au fost chiar genul meu, ce sa zic… Mi-am dat silinta si am incercat, am luat o cana in mana cu gandul sa incerc, da’ am fost respuns brutal de mirosul emanat asa ca a trebuit sa renunt inainte sa bag vreuna in gura ca clar mi se facea rau. 

Meet Tillicum Village

Totem in the sky

Mmmm… somon traditional indian-style

O oratanie de raton care isi facea veacul pe acolo

Cam atat de la Tillicum Village. Dupa cum va spuneam, nu sunt multe de povestit despre ei dar ziua in sine a fost extraordinar de frumoasa. Asa ca v-am scris mai mult ca sa va arat pozele astea misto, ca parca nu v-am mai aratat de mult poze din downtown Seattle. Cum era si sis pe la noi, mai pe seara am ars-o pe strazi prin centru, mai la o bere, mai la un suvenir. Apoi ne-am cocotat pe Queen Anne hill, de unde vezi privelistea aia misto de noapte (ultima poza).

Poza mea de gen windows desktop

Sunset behind the Olympic Mountains

When the skies catch fire

Vedere clasica pentru majoritatea suvenirurilor cumparate din Seattle

Si ia final, downtown Seattle at night, as seen from Kerry Park

Haidi v-am pupat. Sper ca v-au placut pozele mele. Ma apuc acu sa va scriu despre povestile “serial” pe care le mai am de spus, si anume… Caraibe, Peru (nu, inca nu am terminat) si Alberta, Canada, unde am fost de 4 iulie.

Hai v-am tzucat,
Radu

Categories: Daily News, Pictures | Tags: , , | 20 comentarii

Zboara puiule, zboara!

Fly high

So high that I can kiss the sky

V-am mai spus eu voua ca pentru arta o sa imi rup eu gatul, nu? De fapt, prietenii rad de mine ca mi-as rupe si o coasta pentru blogul asta. Eh, radem glumim da’ azi nu eram departe. Bine haide poate nu rupt de coasta, da’ macar vreo doua vertebre de la gat tot mi-am scrantit, de merg stramb acu zici ca-s handicapat.

Mama-mama-mama deci m-am dat cu flyboardu azi, super bee-llleeeaaa a fost! In realitate e mai simplu decat pare, sa stiti, mai ales daca faci snowboarding si esti confortabil cu o placa in picioare. Nu am avut decat vreo 30 minute, da’ e de ajuns cat sa inveti sa ai stabilitate incat sa stai lejer acolo sus fara sa cazi. Apoi, ce incerci sa faci in caz ca nu-ti place sa ai toate costele… eehh, aia e alta poveste :)

uoohooo, stai faaa ca daca e sa cad de aici am dat de dracu

I’m okay

Fi atent ce talent sunt ca merg si cu spatele… pe dracu ca ma ducea unde vroia ea, eu abia ma chinuiam sa nu mai iau inca o gura de apa

Asa, pai problema a fost ca dupa ce am inceput sa ma simt stabil, m-am umflat in pene si am incercat sa fac smecherii, cum am vazut eu la televizor. Am inceput usor cu niste delfini din aia.. pfoa pai aia au fost parfum ca sunt talent la a ma arunca in cap. Nu prea imi placea ca imi mai taia ala gazul cand ma bagam sub apa ca nu stia sigur daca fac ce trebe si ii era frica ca raman inclinat si ma duc tot in jos de ma infig cu capul in nisip ca strutul. Si deci aviz amatorilor care vor sa incerce – ca am auzit ca se face si in Ro pe la Mamamia – sa stiti ca ala de jos de pe jet ski va controleaza acceleratia in cazul astora legate de jetski.

Si zici sa ma arunc?! Acu?! Acolo?!

Biiinee

Baldabac

Si de la capat

Flipper is my middle name

Assaaa, mai departe, am zis sa incerc ceva mai hardcore, ca nu ma multumeam cu asa putin. Plus ca Tais (multzam de poze) m-a pus sa ii promit ca fac ceva show ca altfel nu isi misca fundul pana la balta ca sa ma pozeze. Si trebuia sa ii fac baiatului banii de benzina sa merite. Asa ca am incercat niste… flipuri pe spate. Practic tumbe pe spate… credeti ca mi-au iesit? Vai de capul meu ca am luat niste spate si capete de apa de am zis ca nu mai ies la suprafata. De vreo doua ori am vazut fulgere albe in fata ochilor. Cred ca la una dintre astea mi-am scrantit si gatul, chiar inainte sa apara o zana alba imbracata sumar care sa stea de vorba cu mine pe fundul lacului. Mi-a povestit despre lumina, reincarnare, lucrurile bune pe care le-am facut in viata si tot asa. Ca la protv, aviz amatorilor, urmeaza imagini socante. :)) Iar finalul povestii vi-l voi spune in captions.

Aaaa…

Stai asa, cum, nu aici era apa?

Rahat era mai jos cu inca vreo 2m!!

Deci hai sa mai bagam o fisa… Haap

Hai ca iese, sa moara Gigi…

Raahaaatttt

Baldabac… again. Na splash. Bun, mai bagam o fisa, stiu ce am gresit data trecuta, nu aveam destula inaltime… las ca repar eu

Siii, ne laansaaamm… hmm, vi se parea ca ma lansez aici sau ca ma c*c pe mine de frica?! Oricum deja imi tremurau picioarele de la cate trante am luat nu mai gandeam bine

Mama sunt ca o torpila, I can feel it, I got a good feeling about this

Essteee maaa!

Uite-o tata cum iese, am si inaltimea si tot ce imi trebe, sunt pe val!

Vi se parea ca sunt sus? Si mie… numa ca n-am pus la socoteala propulsia…

Si zbaaaang! Cum frate sa intrii perpendicular in apa?! Cat de praf sa fi?

Anyway, deci daca la ultima cazatura vi se parea ca sunt sus… ar trebui sa puneti la socoteala si acceleratia data de propulsie ca sa intelegeti viteza cu care am lovit apa :) In fine, nu incercati asta acasa. Nici la mare nici nicaieri. Scula e de belea, da’ limitati-va la Flipperi daca vrei sa scapati cu toate oasele. Eu am scapat, ca n-a vazut nimeni inca drac mort si nici inecat. Da’ ma dor toate de zici ca m-a calcat in picioare o turma de vaci nebune

In fine, dupa aia ultima m-am lasat de tumbe si m-am limitat la inca cativa delfini si intoarceri de 360, ca eram deja cam ametit si nu ma mai puteam controla bine. Nu va imaginati ca si delfinii aia te ametesc un pic, cap dupa cap dupa cap de 4-5 ori, incepi sa pierzi sirul de nu mai stii cand esti in apa cand esti afara :) Oricum, distractie scula, recomand daca aveti ocazia! Pentru cine vrea sa vada toate pozele, aici, iar un video needitat de vreo 10 minute aici.

Haidi v-am pupat!
R.

Cam asa imi palpaia mie linia orizontului dupa ultima cazatura

Categories: Aventura, Daily News, Pictures | Tags: , , | 23 comentarii

Kayaking at Alki Beach

Hello lume! Hai ca dupa multe-multe zile de tacere, ma intorc iarasi sa va arat niste poze frumoase. Nu prea am mai avut timp sa va scriu ca na… a venit si la noi vara si iarasi numai pe acasa nu mai stam. Asa e aici, e un fel de transhumanta de Mioritza: vara o ardem numa p-afara n-avem timp nici sa murim, si ramanem in urma cu treburile pe la munca. Apoi incepe ploaia si ii dam tare cu munca si iar n-avem timp nici sa murim. Apoi ce crezi? Cand se termina ploaia vine iarasi vara si o luam de la capat. E bine ca in ritmul asta se pare ca o sa traim mult, daca timp sa murim nu gasim :) 

In plus, venit si sor’mea pe la noi si a stat aici vreo doua saptamani asa ca am facut chiar si mai multe activitati decat in mod normal. Si asta ma aduce cu gandul la subiectul postului de astazi: in Puerto Rico (si povestea asta urmeaza) ne-am descoperit un apetit pentru kayaking pe care l-am continuat si aici in Seattle. :D

Downtown Seattle from Alki Beach. A se observa acul spatial in stanga jos

La Famiglia. Mocanita. Reunited. Tustrei

Si cum si aici la noi in pacific NW se face kayak in draci pe unul din zecile de lacuri (sau Puget Sound) din zona, iaca ne-am dat si noi cu unu chiar la Alki Beach. De plaja asta v-am mai povestit eu cu mai multe ocazii, e unul dintre locurile mele preferate in Seattle – daca va amintiti, e chiar locul in care am cerut-o pe Sandra in casatorie intr-o seara de august, anul trecut. Si presupun ca din pozele din celelalte posturi v-ati dat seama de ce imi place atat de mult: are un view demential peste downtown Seattle, Queen Anne hill, Mt Rainier si Space Needle. Bine, asta din urma se vede mic-mic, cat un ac de par nu cat unul spatial, dar in fine, o sa il vedeti voi.

Si close-up cu Tzapusha (aka Space Needle)

Ah ce, kayakul asta merge numai pe apa?! Radem glumim, aici testam carma ca era prima data cand mergeam cu kayak cu carma si eu eram la butoane

Sis si Mt Rainier pe fundal

Da nene deci bottom line ne-a placut maxim! Mai ales ca a fost asa, chill, intr-o seara dupa munca pana la apus cu o priveliste superba… e de relax. De fapt, ne-a placut atat de mult incat de atunci am mai facut inca de vreo 2-3 ori, da’ canoe nu kayak, si nu in Seattle ci unde am fost in vacanta de 4 iulie. Nu ca ar fi mare diferenta canoe si kayak, numa ca la kayak te mai si uzi un pic. Nu rau, doar acolo cat sa iesi un pic cu fundul ud sa zica toti ca ai facut pe tine.

Noi si cu celalalt kayak care ne insotea

Incet incet se lasa seara

Chasing the sun

Gata, v-am pupat. Revin cu mai multe povesti mintenasi, ca doar avem destule :)
La voi? Cum e vara so far? Va distrati? O Mamaia, un Costinesti, o treaba?
R.

Categories: Aventura, Daily News, Pictures | Tags: , , , , , | 16 comentarii

Bloguieşte pe WordPress.com. The Adventure Journal Theme.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,299 other followers