Portland – Episode 02

Si firul povestii merge mai departe, plecand din Portland pe la 11 dimineata, si ducandu-ne spre Est, spre defileul Columbiei si Wine Country. Desi am luat adhoc decizia sa mergem in directia asta, asta este de fapt un traseu pe care eu l-am programat pentru un roadtrip in vara. Defileul este superb, iar pe masura ce te afunzi in continent, intrii in Tara Vinului. Asta este una dintre cele mai recunoscute zone pentru producerea vinului din Washington, cu niste vinarii plasate sus in varful dealului, orientate cu balcon spre vale si cu o priveliste absolut superba peste defileu. (De ex, pg 19-24 penultima poza).

Si deci cum va spuneam, acolo trebuie sa ajung in vara. Pana atunci, sa ne intoarcem la povestile noastre. Ne-am urcat pe Hystorical Columbia River Highway in cautarea cascadei minune, iar pe drum ne-am oprit la cateva viewpoints. Au iesit niste poze frumusele, dupa cum singuri veti judeca mintenasi. Mai departe ajungem la cascada, ca sa aflam ca nu e una ci’s vreo zece. Pai aia care o tintisem noi era cea mai frumoasa, dar pe drum era plin de cascade, toate varsandu-se in Columbia. Ne-am oprit la cateva, dupa care am intins-o la drum, ca se facuse deja 1 si mai erau multe pe lista de todo. Chiar (mult) mai multe decat ne-am fi dorit. 🙂

Meet Columbia River
Tot el...
Una mica intermediara
Aia mare si frumoasa
O stanca culturista

Urmatoarea oprire? Pai ne urcam pe autostrada, ne intoarcem spre Portland, il ocolim si ne indreptam spre coasta Pacificului. Prima tina: Cannon Beach. Tipa de la receptia hotelului ne-a ginit ca suntem calatori, si ne-a vandut un pont: orice am face, nu trebuie sa ratam Cannon Beach. Si a meritat! Au iesit niste poze superbe! Nu iti vine sa crezi cata liniste plutea in aer. Cum se vede si in poze erau oameni pe plaja dar desi nu pareau, erau incredibil de departe. Apropo sora, era locul perfect sa alergi cu cainele, sa mor. Ti-ar fi placut la nebunie.

Speech less...
Un furnic si o furnica
Venea unu mai mare, si gata ghetele. Si da, atat de mult se intindeau valurile 🙂
Sh-am plecat spre nicaieri...

De aici am luat-o spre nord, spre Astoria, unde se varsa Columbia in ocean. Aici nu ne-am oprit, dar am facut cateva poze podului peste fluviu care evident este foarte lung fiind chiar peste gura de varsare (~5km). Super fain, m-a impresionat cu statura lui. Foarte inalt in  partea de est, dupa care scade spre vest.

Tulai mare-i !
Nu este o poza nefocusata, este o poza artistica! Din categoria: Nu e un bug, e un feature!

Mai departe am ajuns la Long Beach, cam cu 20 min inainte sa se intunece. Incercam sa ajungem pana la o plaja ca sa vada si ochiu nostru ceva frumos inainte sa se intunece. Ajungem langa plaja si constatam ca ai voie sa conduci pe plaja. Hmm. (un milion cinci sute patru zeci si doua de mii de idei imi vin in cap). Arunc un ochi, nisipul este tare, nu e pericol sa ramai innisipit. (+ 232 de idei). Filtrez ce e facubil in timpul dat, si raman cu una: hai sa conduc un pic pe plaja, sa vad cum e 🙂 Zis si facut, ne „plimbam” noi dreapta-stanga, una alta, bla bla bla, ciumba-ciumba, zdranga zdranga, si cand ce sa vezi? Incepe sa iasa fum din masina. Hmmm, ciudat! Parca am un deja-vu. Cre ca iar au schimbat astia ceva in Matrice.

Opresc motorul, constatam ca mai bine o lasam un pic, poate ii trece. Na, toti 3 eram ingineri – calculatoristi, ne-am gandit ca un restart should do. Am lasat-o colea cu capota ridicata, am plecat la o tura pe plaja. 5 minute mai tarziu, constatam ca inca nu pleaca. „Lasa ma Radu, ca asa a fost si in iarna, las-o un pic si pleaca ea, zisera tovarasii”. Mai dam inca o tura, alte 10 min, ne intoarcem. Aceeasi concluzie. Avem „Check engine” aprins in bord. Hmmm. In iarna tot cu Salo si Ale eram in masina. Eu cred ca ei sunt de vina, nush ce dracu fac acolo in spate de-o strica 🙂

Unde e.. unde e...aaa, asa! Ctr+Alt... apasa tu Del acolo te rog ca eu nu ajung...

Tragem linie sa ne evaluam situatia:

* Ne aflam intr-o tara straina, pe care nu prea o stim? Da!

* A mai trecut vreunul aici prin ceva asemanator, cu camioane de tractare, alea alea? Nu!

* E noapte afara? Da!

* Suntem la 200 mile de casa? Da!

* Suntem pe o plaja pustie din Pacific, fara nici un picior de om in jurul nostru? Da!

*Avem cu ce ajunge acs? Nu!

* Avem cum sa ii explicam camionului de tractare cum mama naibii sa ne localizeze pe plaja? Incercati voi asta: „Alo Subaru Assistance? Ne gasiti dupa al doilea val pe dreapta, treci de alga cenusie si ne gasesti imediat vis-a-vis de scoica bruna. Daca ai ajuns la codrii de arama te-ai dus prea mult”.

* Avem ceva mancare la noi? Nu prea!

* Se face al naibii de frig. Avem benzina destula sa ne incalzim? Da, e plinul facut! (primul raspuns pozitiv, prima raza de speranta!). Putem sa pornim motoru ca sa folosim benzina sa ne incalzim? Nu! (s-a stins raza…)

* Suntem in deep shit? Duuuh! (Note to myself: Chiar aveai nevoie de atatea intrebari ca sa-ti dai seama de asta? You’re not too smart, are you?)

Buuun, ne uitam unu la altu, facem haz de necaz, si ne punem pe sunat. Subaru Assistance tot intreba: „Excuse me?” cand incercam sa le explic faza cu plaja, nu inteleg ce nu pricepeau. Pana la urma s-au prins, au zis ca trimit pe cineva sa incerce sa ne caute 🙂 Next, sunam pe bunul Costi, si il anuntam ca avem nevoie sa fim pescuiti. Saracu cre ca isi face cruce, se uita in sus si spune: „de ceeee? deee ceee???”. „Ok, eu sunt cu Stefan si cu Marius, isi cumpara Stefan masina noua. Vin ei doi sa va culeaga.” (aprox 2.5h de condus din Seattle. 5 ore in total) Acum Stefan se uita in sus si zice: „de ceee? deee cee??” 🙂 Acum radem glumim, da’ daca nu era Stefan marinimos si dornic sa-si faca rodajul la A3-ul nou noutz pe care si l-a luat, ajungeam sa vorbesc cu Wilson  in vreo doua saptamani…

Subaru ne da termen 75 minute pentru interventie. Rezonabil. Costi la telefon, ne da ideea:

C: Ba, cat de „pe plaja” te aflii?

R: Ba destul de „pe plaja”. De ce?

C: Pai vezi ca vine fluxu!

R: (Oh shit) N-aareee ma cuuummm. Suntem depaaarteee. Spppppeeeerrrr!!

C: Ba la ocean aici vezi ca nu e ca la marea neagra aco’la tine. Aici oceanu creste cu cativa metri.

 R: Oh shit… Oooh shiiit. Oooohhh shhiiiiittttt!!! 🙂

Impart gandurile cu colegii de masina:

Optimistu (eu): N-are ma cum sa vina, ca suntem totusi departe, da’o dracu de treaba, avem 100m pana la apa.

Pesimistu (Salo): Ba io zic ca vine apa. Cand ziceai ca ajunge camionu ala? Ca daca nu vine in curand, mai bine anulezi comanda si chemi o barca sa ne ia…

Realistul  (Ale): Ba baieti. Io nu va zic decat o teorie: Cata lume credeti ca intra cu masina pe plaja asta, sa zic, zilnic? Ma, pai intra vreo 5-6 masini asa, mai ales pe weekend (mai vazusem noi 2). Aha, pai atunci ce sa intelegem din faptul ca atunci cand am venit noi, nu erau urme de cauciucuri? Credeti ca vine cineva noaptea sa le spele??  Oooohhh shhiiiiittttt!!!

 

 

–––– To be continued. Nu ma injurati, da’ ies prea luuuungiii––-

17 gânduri despre &8222;Portland – Episode 02&8221;

  1. :))) ce blestem ti-am dat.. eram a oohh shit.. si vad ca se termina.. si zic.. baa staaai.. ce ati facut? vine fluxu? nu vine??
    abia apoi am vazut „To be continued.”… Grrrr
    ps:”Sh-am plecat spre nicaieri…” faina tare. ar putea sa fie poza de profil.. pt o perioada cel putin..

    1. Da si io mor dupa poza aia. A iesit geniala. Si nu a fost premeditata, abia acs am vazut-o. Mersi Ale! Sau Salo, nu mai stiu exact care a facut-o.

      Cu fluxu vezi in 2-3 zile. Dupa ce ma mut o sa am mai mult timp.

  2. 1.in Sfarsit Portland 2,Doamne cat l-am asteptat si acum…..”to be continued?”
    2. Suuuuper pozeeeee!!!!!!
    3.Bai da’ incepi tot mai mult sa scoti ardeleanul din tine „mintenasi” ciatat din mamanuta ! 🙂
    Si acum, nasoala treaba cu Subaru saracutu! iar despre obtimismul tau ce sa spun,doar suntem veri si apropiati ca data de nastere,ce naiba si eu sunt la fel!! :))

  3. Frumos ai terminat si tu in suspans asa..Cu placere pentru poza.Si mersi de ajutor: nu stiam si eu ce sunt in viata, ca ratusca din banc, si mi-ai pus tu eticheta – sunt realista :))

Hai zi-mi ceva! Ca mor dupa comments :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s