Buuun, am ajuns la noaptea dormita pe Sucia Island. Dupa ce m-am intors cu Costi din plimbarea pe insula am avut placerea sa gasim cina gata pregatita de colegii de barca care deja facusera toata treaba si ne asteptau la masa. Vai de capul meu ce bine mirosea! Iar mie imi placea la nebunie cum gatea Marianne: simplu, fara grasimi si foarte sanatos. Partea buna cu andocatul pe sforile alea a fost ca a pus toate barcutele la un loc, si am putut si noi sa mai socializam un pic. Asa ca dupa masa si niste vin, am plecat sa cunoastem echipajele de pe o parte din barcutele din flota.

Am iesit pe punte si am rugat oamenii de pe una din barcile mai „dotate” sa vina sa ne ia si pe noi sa ne duca pe alta barca :)) Nu de alta dar noi nu aveam barcutza din aia mica de plimbat, iar de sarit puteam sa sarim doar pe barca de langa noi, evident nu si pe cele din spate. Asa am ajuns pe Orca – un catamaran superb. Uriase barcile astea, pe cuvant! Sunt ca niste apartamente plutitoare: 8 oameni dorm linistiti pe ea, in 4 „camere” care au fiecare baie proprie. Las-o drq! 🙂 Iar proprietarii (un cuplu pe la 50+ ani) au locuit pe ea 2 ani in care au facut sailing in jurul continentului. Pur si simplu s-au lasat de munca, si-au inchiriat casa si au cumparat o barca. Au facut dus-intors toata coasta de Est, din Florida pana in New York, apoi Bahamas si Marea Caraibelor. Am stat pe punte cu ei pana tarziu ca sa auzim o gramada de povesti despre cat de liniste era in Bahamas, sau cum i-a alergat un taifun cand plecau din NY. Bate asta in povesti si aventuri daca poti! 🙂

A treia zi a fost ziua de „puturosit”. Am dormit pana mai tarziu, si ne-am pus in miscare abia pe la un 10. Aveam ca tinta Deer Harbor pentru alimentare cu bunuri, buda,  diesel si apa. La plecare s-a spart gasca: O barca a dezertat dis de dimineata. Nush ce ciudatii naibii erau aia, dar aparent s-au trezit la 6, au ridicat ancora si s-au carat fara sa spuna nimic nimanui :)) Pe de alta parte, Orca a plecat din Sucia odata cu noi, dar a decis sa o ia pe alt traseu pentru niste whale-watching. Ne-am salutat respectuos si ne-am despartit, cu gandul ca daca totul merge bine, poate reusesc totusi si ei sa ajunga sa inopteze cu noi in Mud Bay. Traseul pe care l-au ales ei era mult mai lung decat al nostru, dar catamaranele sunt mult mai rapide. Cu toate astea, niciodata nu stii ce poa sa mearga prost pe drum. Uite asa am ramas 5 barcutze: 4 „normale” si un alt catamaran – Bucin.

Drumul pana la Deer Harbor a fost chill, am ars-o aiurea la motor, ca vant nema. Asta pana cand am plecat de acolo, cu destinatia Mud Bay. Era deja dupa-masa, si s-a lasat cu vanturi tata. Sa vezi senzatie de sailing ce am facut! Si nush cum am facut, ca astia m-au pus pe mine la carma, ca ei dadeau din panze. Foooaaarteeee taaaareeee! E o gramada de strategie si tehnica si in treaba asta, pe cuvant! Mai ales daca incerci sa te si iei la intrecere cu barcile din jur. Am reusit sa urcam de pe locul 5 pana pe locul 2, daaaa? Noroc cu capitanul, ca avea multa strategie. Urmarea valurile ca sa vada unghiurile si culoarele din care batea vantul, ca sa faca cat mai putine schimbari de directie si sa-i ajunga pe restul. In acelasi timp, statea cu un ochi pe coordonatele GPS, cu altul pe un atlas cu adancimile din zona si cu al treilea pe traseele ferryurilor. Ca daca le vedeai de departe, era bine sa te prinzi daca intrii sau nu in calea lor, si sa stii cum sa faci cele mai putine miscari ca sa le eviti.

Pe de alta parte, ale dracu barcutze se inclina super mult cand e vant puternic. Am reusit si eu sa o inclin pe a noastra, nu chiar ca pe aia din poza, da’ oricum, cica am luat cateva valuri pe punte pentru ca balustrada din dreapta era destul de aproape de apa. 😀 Taaraeee faain, sa mor! Eram tare fericit ca am apucat sa o fac si pe asta. Ca deja ma vedeam ajungand in Seattle fara nici un pic de vant.

Pe de alta, parte, haide ca vad ca au inceput si restul echipajelor sa-si share-uiasca pozele si deci am reusit intre timp sa fac rost de poze si din primele doua zile. Am sa le pun zilele astea pe toate acolo sus, pe masura ce public si ultimul post si mai fac rost de poze si de la altii. Ah, apropo, nu mi-a fost rau de mare deloc 🙂 Bine, prima zi, daca stateam in cabina si eram ocupat cu vreun mail ceva, ma cam lua cu ameteala. Dar mi-a trecut repede, ziua doi si trei deja ma durea la basca. Ba dimpotriva, acu daca stau in casa cu ochii inchisi, ma cam balangan… 🙂