AdS: The best hike of my life

A doua zi ne-am trezit dimineata devreme, inainte de rasarit. Cei de la cabana ne pregatisera niste pachetele cu mancare pe care sa le avem pe drum, iar calauza tocmita deja ne astepta in fata usii, la ora 5:45. Ne-am intins la drum pentru un hike de 7 ore si peste 700m diferenta de nivel. Scopul era sa ajungem pana in varful cascadei Tugella – a doua cea mai inalta cascada din lume.

Tot astazi aveam sa coboram de pe munte de la 3000m, sa ne cocotam inapoi in masina si sa conducem toata regiunea KwaZulu-Natal pana pe coasta, in zona Durban. Astazi trebuia sa atingem 0m altitudine si intentionam sa ne petrecem seara intr-un orasel mic de pe coasta oceanului Indian. Inca nu stiam ce ne asteapta acolo pentru ca inca nu decisesem orasul. Astazi era prima din cele 3 nopti consecutive in care nu aveam cazarea stabilita. Nu aveam cum sa o avem – ne trebuiau niste zile in care sa fim flexibili, un astfel de itinerariu nu poti sa-l faci din scoarta in scoarta.

Finidng you way early morning

Am condus pana la Sentinel Car Park, o parcare situata la 30 min de cabana noastra in cel mai inalt punct in care se poate ajunge pe roti. Aici am facut checkin la salvamont si ne-am inceput traseul la ora perfecta. Soarele incepea sa isi arate un colt printre muntii inca inecati intr-o ceatza amestecata cu fum de la focurile din vale, iar in jur domnea o liniste mormantala care era deranjata doar de pasii nostrii. Senzational feelingul, nu stiu cum sa vi-l explic, asa ca las pozele sa vorbeasca.

Am tocmit calauza pentru ca stiam din carti ca nu e o idee buna sa mergi singur prin muntii astia. Acu, daca ma intrebi, cartile alea erau cam pentru oameni panicosi asa. Singurii oameni pe care i-am vazut prin zona au fost turisti, iar traseul nu era in nici un caz „prost marcat si periculos”. Pentru un om cu un minim de experienta traseul asta era facubil si fara ghid. Cu toate astea am decis sa mergem pe partea sigura si sa luam, asa cum ne decisesem de acasa, calauza.

Breaking dawn. The ray of hope shining over a hopeless society?
The Sentinel in the spot light

M-am bucurat foarte mult ca l-am luat pe omul asta cu noi. Si nu pentru ca ne-ar fi ajutat prea mult pe traseu ci ca am avut ocazia unica sa stau de vorba cu un om care traieste „in vale”. Sa inteleg cum le este viata, ce gandesc, ce spera si unde vor sa ajunga. El era unul dintre cei fericiti. Unul dintre cei care au fost indeajuns de isteti incat sa se descurce. A facut scoala si si-a luat un certificat oficia de ghid pentru Drakensberg. I l-au dat fara prea multa scoala, pentru ca la examenul de intrare a luat 90 puncte din 100. Omul stia deja muntii astia pe de rost de la bunicul lui iar cand era copil venea in munti si dormea prin pesteri. Statea aici cateva nopti dupa care se ducea inapoi in sat. L-am rugat sa ne arate si noua una dintre pesterile astea ca eram foarte curios. Stia ca intr-una de acolo vine un sihastru din sat, un profet care atunci cand pleaca de acasa sta cateva saptamani in pestera si se roaga. Peretii pesterii lui erau plini de urme de fum de la lumanarile arse.

Dupa cum spuneam el se descurca. Avea blugi noi si telefon mobil. Crestea spanac si reusise sa gaseasca o varianta sa il vanda (aproape pe nimic) marilor lanturi de supermarketuri. El nu isi permitea sa cumpere nimic din supermarketurile astea, dar era fericit ca putea sa mai faca un ban ajutandu-se de ele. Cei de la cabana, desi il plateau foarte prost, aveau grija de el. Era din nou fericit ca mai gasea cate o ocazie sa urce pe munte si sa fie platit pentru asta. Pe noi ne-au taxat cu 400 rand, dar lui ii dadeau doar 100 din ei. Era bine oricum, ca ii mai cumparau din cand in cand cizme si haine pentru hike. Echipamentele de munte sunt foarte scumpe si nu si le-ar fi permis altfel. Castiga mult, foarte mult peste cat castigau restul oamenilor din vale.

Meet KwaZulu-Natal
O privire in amfiteatru, dominata de fumul din vale
Zici ca e coloana vertebrala a unui dinozaur

Oamenii din vale s-au strans acolo pentru ca s-a deschis, la un moment dat, o fabrica. S-a dus repede vestea si oamenii au inceput sa curga, au venit cu gramada si si-au construit cotetele peste dealuri intregi. Foarte putini dintre ei au gasit un loc de munca la fabrica, dar restul au venit pentru ca era totusi o sursa de venit pentru societate. Unii asteptau sa prinda si ei un loc, altii traiau ajutandu-i pe cei cu joburi acolo.

Societatea in sine este foarte inapoiata in locuri ca „valea”. Acolo oamenii au vraci, nu doctori. O baba sfrijita care miroase urat face vraji folosind oase ca sa le citeasca viitorul sau le da potiouni magice ca sa ii vindece sau ca sa ii faca sa se indragosteasca unul de altul. Aici este cultura Zulu. KwaZulu-Natal este populata de vechii Zulu people, care este cel mai mare grup etnic din Africa de Sud, cu o populatie totala estimata la peste 10 milioane de oameni. Acum limba Zulu este una dintre cele 11 limbi oficiale ale Africii de Sud si in acelasi timp una dintre cele mai folosite chiar si in marile orase ca Joburg. Chiar va recomand sa dati click pe linkul de mai sus, macar ca sa vedeti poza, ca sa intelegeti ce vreau sa spun. Sigur ii recunoasteti de prin filme.

Calauza noastra mai avea, dintr-un total de 5 copii, doar un frate. Trei murisera, dar „e ok”. Parea foarte relaxat cand povestea ca una dintre surorile lui a murit otravita. Era frumoasa, spunea el, iar cineva din sat i-a pus otrava in mancare pentru asta. E normal, oamenii sunt rai, asa se intampla. Chestia asta se intampla des in sate, daca cineva nu te place se duce la vraci care, contra cost,  ii da o licoare care te otraveste. Inca odata m-a socat usurinta cu care considera chestia asta parte din civilizatia lor, parte din ceva care „se intampla”. Un alt frate murise in accident de masina, iar cealalta sora avea niste probleme medicale din nastere care intr-un final au rapus-o, cand era adolescenta. Nu s-au gandit la varianta unui spital – nu aveau aceasta optiune.

Ale mi-a dat un mail si mi-a spus: Uite-te la punctul 10. Muntii aia mi se par de domeniul fantasticului.
Nu s-a inselat deloc. Atunci am decis ca trebuie sa vedem lacul asta cu ochii nostrii
Now THIS is what I call a VIEW

Tot purtand aceste discutii am ajuns intr-un final in pozitia mult cautata. Am estimat si sperat bine. Intr-adevar asta era pozitia din care a fost facuta poza peste lac. Noua nu ne-a iesit nici pe departe la fel de frumoasa, din cauza atmosferei neclare de dimineata, dar a meritat! Apoi am ajuns sa urcam „Chain Ladders”, niste tampenii de scari care erau plasate pe o stanca verticala si care se balanganeau intr-un mare fel. Lanturile din Piatra Craiului erau lejere pe langa asta, pe cuvant. In spate aveai o mare prapastie. Daca alunecai nu prea te mai opreai pana jos.

Meet the chain ladders
Now meet them again
Douajplus de metrii de urcare verticala. Si ce mai background!
Asta vedeai in spatele tau cand urcai pe chain ladders! Nu radeti de basca aia. Initial am luat-o de caterinca da acu o purtam de frig

Dupa scari, care aveau 20+ de m in total, am ajuns in sfarsit pe platou. Aici am fost surprinsi sa gasim o populatie de babuini care alergau tampiti de colo colo si faceau o mare galagie. Jucau leapsa cred, nush ce sa zic. I-am ignorat, la fel si ei pe noi, asa ca ne-am gasit drumul spre varful Tugella Falls, buza amfiteatrului pe care l-ati vazut in poza ieri. Pana sa ajungem acolo mergeam in paralel cu firul de apa care creaza cascada asta vestita si ma intrebam cum a reusit natura asta sa faca un fir de apa sa izvorasca direct la 3000m. Apa asta chiar nu a gasit nici o alta cale de iesire mai usoara, decat sa urce vertical 3000m ca sa vada cerul? Din pacate in Africa era primavara iar raul nostru, aproape secat, arata mai mult cu un parauash. Asa ca nu va imaginati o mare cadere de apa. Era mai mult stanca care era impunatoare. Tugella Falls are 600m de cadere, in 4 trepte. 600 de metrii! E asta da loc sa faci parapanta!

🙂 Pe buza amfiteatrului. Pe marginea cea mai de sus. Ce se vedea in jos?
Asta!
Finally on top!
Nu stiu daca intelegeti imensitatea privelistii din pozele astea. Sau libertatea pe care ne-o dadea gigantismul asta de stanca
And again, meet KwaZulu-Natal. The best view ever.
Absolut fantastic
Dureros de frumos

Mda, mai sus am enumerat motivul pentru care pot numi asta „Best hike of my life”. De pana acum, sa nu ma intelegi gresit. Am planuri mari in viata asta 😛 De fapt nu numai ce ati vazut pana acum, dar si pentru nenorocirea de cascada de mai jos. Va dati seama ca m-a mancat in fund si a trebuit sa ma duc pana pe buza ei, sa vada si ochiul meu ce e asa de senzational. O da! A fost! Mi s-a taiat respriatia instantaneu. Ale era in dreapta mea mai sus, iar eu nu puteam decat sa ma uit in jos si sa zic: Oooh fuck! Fuck! Fuck fuck fuck me fuck fuck fuck!”. Faptul ca apa o lua la vale atat de aproape de mine imi dadea o ameteala ciudata. Plusul asta de adrenalina a fost tot ce am avut nevoie ca sa faca din asta un hike perfect 🙂

Nenorocirea de parau care facea nenorocirea aia de cascada
Na si cascada. O pisoarca
To go or not to go? Follow the little red dot
Inca nu vad. Mai cobor un pic
Hehe, asta era figura relaxata, post-fuckfuckfuckaniada.
Bun. Am vazut-o. Si acu? Parca imi aminteam ca am talpa cu aderenta buna la bocancii astia. Slava domnului am avut! Urca tu pe stanca aia cand nu ai nimic de care sa te tii

Bun, cam asta a fost si cu platoul. Am si cateva poze cu babuinii de care va spuneam, vedeti toata colectia aici. Intr-un final am luat-o inapoi inspre cabana incercand sa ajungem in timp util. Dupa ce ajungeam jos trebuia sa mancam si sa mai conducem inca 500km pana pe coasta, la Oceanul Indian unde aveam sa innoptam. La coborare am trecut iarasi pe la Ladders si din nou prin punctele riscante ale traseului. Deja nimic nu ne mai fermeca, vazusem tot ce se putea vedea aici 🙂

Break dance on the cliffs

Drumul spre ocean nu a fost nici scurt nici usor. Dupa cum va spuneam trebuia sa conducem toata regiunea KwaZulu-Natal din nord in sud pana cand intr-un final trebuia sa ajungem langa Durban. Asta era prima dintre serile in care nu stiam unde vom dormi, asa ca pe drum Ale s-a ocupat cu telefonat si rezervat. Nu ne-a iesit bine planul si am intarziat. Mult. Cand s-a intunecat de tot noi inca mai aveam mult de mers. Am ajuns din fericire bine in Ramsgate, o localitate mica mica despre care nu stiam aboslut nimic. Am ales-o pe asta pentru descrierile din Lonely Planet care sunau a cam ce cautam noi. Adica ceva care sa aiba cuvantul „safe” in descriere. Am fost super socati cand am ajuns. Dupa toata jungla in care locuiam de 5 zile, o statiune de lux de pe malul Oceanului Indian era mai mult decat ceea ce puteam spera. In sfarsit un loc in care ma pot da jos din masina in siguranta. Am gasit tot in LP o cazare, ceva fancy la 4*. Nu va puteti imagina cat de lemn am putut sa dorm in seara aia. A fost in sfarsit prima seara in care nu am mai luat cutitul din masina. Prima in care nu am dormit cu el la capul patului.

Tot aici am gasit si un super restaurant unde sa mancam si noi ceva ca oamenii normali la malul marii. Dupa care ne-am dus si am stat pe plaja si am meditat la cat de lunga a fost ziua asta. La cum am ajuns de la 3000m de la a 2-a cea mai inalta cascada din lume pana la zero m la Oceanul Indian, traversand intre timp, partial pe noapte KwaZulu-Natal. Frumoasa zi, pe cuvant! Am pastrat doua poze pentru la sfarsit. Nu am reusit sa ma decid pe care dintre ele sa o pun asa ca le-am pus pe amundoua. Desi diferenta dintre ele este de aroma, mie imi plac mult amundoua. Intr-una se vede bine imensitatea stancii din spatele meu, in timp ce in a doua se vede foarte bine imensitatea golului din fata.

Father God, let us pray
Bine nu ne rugam, stam chill mai bine

Cred ca asta a fost unul dintre posturile cu cele mai multe poze din istoria The Aventura. Asta pentru ca pur si simplu nu m-am putut decide pe care sa le scot. Si si asa m-a durut inima pentru cele pe care a trebuit sa le elimin. Le gasiti pe toate aici. Hai v-am pupat ca maine incepe o noua saptamana iar eu sunt rupt de somn.
R.

26 de gânduri despre &8222;AdS: The best hike of my life&8221;

    1. hehe, ma asteptam sa te activezi la poztul asta! Faini indeed si sa stii ca de fiecare data cand plec pe munti (asta, st Helens, etc) ma gandesc la cate am invatat din plecarile cu voi si cum m-am invatat sa fiu atent si precaut.

      Sa traiesti! 😉

  1. Holy shit!!!! Deci eu am rau de inaltime si de cand am vazut poza pe marginea la Dna Prapastia am mainile umede… de fricaaaaa!!! :)))

    1. :)) bun asa! Insemna ca realismul povestii e de senzatie 😛

      Pacat de raul de inaltime, ca e senzationala o locatie ca asta 🙂

    1. :))) da de fapt nu am fost in Africa da’ am luat niste cursuri de photoshop si m-am lipit pe mine in toate pozele astea 🙂 Da frumos indeed, am un prieten care sugereaza sa incerc sa vand pozele astea ca poate as face bani cu ele, da’ io desi zic ca sunt frumoase, nu cred ca sunt atat de bune. Nu la nivel de „proffessional”, clar.

      Iar ultima da e faina, da’ aduce un pic cu aia de la River Blyde Canyon

    1. bun bun bun asa! Imi place despre tine, da’ tre neaparat acu sa te mai uiti odata la ele de pe computer. Ca’ pe rahatu de telefon nu se vede profunzimea pozelor si muntii aia din spate care abia se vad prin ceata 🙂

      Plus ca ar cam trebui sa te uiti si la alea mari, originale, tot d-asta. Altfel se vede treaba pe fullscreen 🙂

      Pup

    1. :)) da, aia cu descrierea: „And again, meet KwaZulu-Natal” o am pe desktop, full screen. Se vede senzational, ma ia ameteala de fiecare data cand minimizez ferestrele 🙂

      Am apucat sa va spun ca nenorocirile alea de Chain Ladders nu erau prinse de stanca decat in varf, nu si pe parcurs. Sa vezi senzatie cum te miscai dreapta stanga cu ele :))

    1. :)) Laa care te referi?

      Ba da, cum sa nu! As fi vrut sa mai facem una in a 3-a saptamana ramasa libera in programul prin Africa 😀

    2. chiar Ale, cam slabutz cu activitatea pe aici pe blog. Ultimele 30 de posturi te privesc direct si tu nimic, nici o citire, nici un comment, nimic. Mai mai ca incep sa cred ca pot sa inventez ce vreau despre cum a fost 😀

  2. Ha ha..acum am gasit post-ul asta 🙂 Pot sa ma dau mare ca am fost si eu acolo ? Da, pe acele stanci, da, pe acele scari…da..acolo 🙂 Genial )

    1. ai fost?? :)) Bravo bai Bogdane, ma impresionezi. Nu stiu multi romani care sa se fi incumetat 🙂

      Pai si in rest, pe unde ai mai fost prin AdS? Le-ai citit si pe restul? Seama cu ce ai facut si tu?

      BTW, eu incurajez oamenii care au fost in locurile astea dar n-au chef de scris sa dea share la prieteni ca doar nu are cum sa difere prea mult povestea 🙂

      1. Din pacate eu nu am fost in vacanta. A fost pentru o implementare a unui proiect de cercetare la care am lucrat in facultate. Am stat in Bloemfontein in general, ocupandu-ne de treaba la sfarsitul saptamanilor am facut cateva road trip-uri, unul din ele fiind aici+Golden Gate National Park iar altul a fost in sud, Addo National Park(super safari) si imprejurimile – Port Elizabeth, Oceanul Indian. Tot ce am vazut acolo m-au facut sa imi dau seama ca AdS este unul din locurile in care trebuie sa ma intorc candva.

        1. da, frumos! Kruger e musai, in caz ca te mai intorci 🙂

          Daca nu, mai schimba tara ca mai sunt si alte locuri frumoase, nu are sens sa fi redundant 🙂 Vezi Namibia sau Botswana, sunt si acolo niste Game reserves de iti sta mintea in loc 😉

  3. Eu continuu cu cititul! 🙂
    De senzatie peisajul! Pozele exprima totul! Cum le-ati facut pe acelea in care erati in departare? Pareau ca si cum erau facute de pe alt versant.

    M-au impresionat maghernitele acelea de turta dulce 😦 ! Si cand te gandesti ca sunt localitati intregi alcatuite din astfel de constructii!

    1. da, intr-adevar saraci oamenii aia pe acolo. Ce imi place ca acu ca imi comentezi tu imi mai amintesc si eu de prostiile ce le-am mai facut si de locurile misto prin care am fost 🙂

      Pai da, ghidul nostru ramasese un pic in urma si el ne-a facut pozele

  4. Ah, am uitat sa spun despre varfurile acelea retezate perfect orizontal! Senzationala natura asta! Cat despre imensitatea panoramei…! Fara cuvinte!
    Da’ stii ca ai avut ceva sange sa te apropii chiar de margine! :O Nici eu nu sunt departe…imi plac „treburile” astea! 😉

Hai zi-mi ceva! Ca mor dupa comments :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s