Peru: The lost city of Machu Picchu

Iaca dragii mei ca dupa ce am calatorit juma’ de tara de am vazut tot ce iti da prin cap, am ajuns, intr-un final la vestitul Machu Picchu. Asta avea sa fie ultima noastra oprire inainte de a o lua spre vest, spre jungla amazoniana. Dar cum am ajuns aici? Hehe, nu usor.

Sunt mai multe variante, mai mult sau mai putin complicate sau scumpe. Exista ceea ce toata lumea stie ca „The Inca Trail” – un traseu montan, pe care il faci la picior si care pleaca din Sacred Valley si merge pana sus la Machu Picchu. De fapt e „pana jos” la Machu Picchu, pentru ca de la Cusco (3400m alt) traseul de 43 km urca pana la 4300m alt pentru ca apoi sa coboare pana la 2400m, in jungla subtropicala, unde se afla vestita cetate. Cat iti ia sa faci traseul asta? Nu uitati ca la altitudinile astea nu ai oxigen nici cat sa umflii un balon, nu va imaginati ca poti fi prea sportiv. Asadar, nu ai cum sa-l faci in mai putin de 4 zile. (plus inca vreo 2-3 de aclimatizare inainte sa plecare)

E simplu sa intelegi de ce mor toti oamenii dupa traseul asta si de ce este in top 5 trasee montane din lume: in 40km te trece din peisaj sterp andean la stratovulcani mareti pentru ca apoi sa te coboare in jungla. Si toate astea in timp ce treci in fiecare zi pe langa tot felul de ruine si pavaje incase. Iar rezultatul final? Pai in dimineata ultimei zile, dupa 3 nopti consecutive de trezit la 4, ajungi intr-un varf de deal de unde vezi asta:

Hello Machu Picchu!

Unul dintre cele mai frumoase locuri in care am ajuns in lumea asta

Pe onoarea mea!

Bun, belea, mi-as fi dorit si eu sa o luam pe acolo, e frumos. Parca merita, nu? Doua chestii m-au tinut in loc: faptul ca ne costa vreo 600$ de persoana plus faptul ca ne lua, cu tot cu aclimatizare, 6 zile. Iar pentru noi zilele astea erau chiar foarte pretioase pentru ca aveam multe locuri de vazut in doar 2 saptamani. Bine, pe principiul „dai un ban dar stai in fata”, de banii astia primeai bucatari, carausi (care sa-ti mai care din greutati) si locuri de campare amenajate. Nu va imaginati, tot in cort dormeai si tot in boscheti te usurai, da’ macar stiai ca ai cu tine niste oameni si ca nu esti singur de capul tau prin salbaticia aia, sa te mananca cine stie ce urs andean.

Piateta principala. Adica cam tot satul

Oh well, cum nu am vrut sa ne sacrificam 6 zile doar pentru asta, am decis sa luam varianta mai usoara si mai ieftina: Peru Rail. Trenul nene, old school. Nu mi-e rusine nici cu asta, pentru ca tot a fost vreo 250$ pentru un traseu prin munti de vreo 4-6 ore asa. Bine, fain drumu, aveai super priveliste pentru ca vagoanele aveau acoperisul partial din sticla. Dar confort? Zero🙂 N-aveai loc nici sa-ti pui bagajul undeva asa ca trebuia sa cam stai cu el la picioare.

Si totusi, de ce asa de scump? Pai pentru ca aveau exclusivitate! Pentru ca destinatia, Aguas Calientes (eg. Ape calde), era un sat mic-mic-mic, utlimul bastion de civiliatie dinainte de urcarea la Machu Picchu. Iar aici nu puteai sa ajungi cu nimic altceva decat cu acest tren. Deci nu glumesc, n-am vazut in viata mea un sat in care sa nu ajunga nici o sosea! Extraordinar frate, prin satul asta trecea trenu pe strada principara, pe langa terasele cu turisti, cam cum trece tramvaiu prin Bucuresti! Singurele autovehicule erau autobuzele care te duceau pana la Machu Picchu si si alea presupun ca au fost aduse tot cu trenul. In rest NIMIC, nici o masina, nada, niente.

Welcome to Aguas Calientes

A se observa brusca schimbare de decor – ne apropiam de jungla

Na cum aratau muntii pe aici, niste galme de pamant

Climb to go up

Buuun, deci am ajuns de cu seara in Aguas Calientes si ne-am chinuit – si credeti-ma pe cuvant ca ne-am chinuit mult – sa ne umplem timpul cu ceva. Pur si simplu nu era nimic de facut, e un sat extrem de mic. Da, arata cu terase, restaurante si alte d-alea, dar doar de cand cu boom-ul asta de turisti. In rest nimic nene de facut pe acolo, decat niste bai termale jegoase (deh, se cheama Aguas Calientes) in care ne-am bagat scurt pana am vazut un fluture care a murit instant cand a atins apa. Stiti in ce hal aratau si apa si baile si tot? Era asa un fel de strand doar pentru localnici, nu era nimic turistic acolo – decat noi. Mama am iesit de acolo si am bagat o blana acasa sa ne spalam la dush de nu va puteti imagina asa ceva. Tais al meu era asa iute de picior ca era sa nu-l mai prind prin sat de dor ce ii era de dush. Mda, asta e una dintre amintirile printre localnicii din Peru pe care mi-as dori sa o uit.

Anyway, Aguas Calientes a fost ok pentru o noapte. Mai ales ca a doua zi ne-am trezit cu noaptea’n cap, la 4 30, ca sa luam micul dejun si sa fugim sa prindem primul autobuz spre Machu Picchu. De unde graba si sacrificiul? Pai planul era unul si sigur: trebuia sa ajungem sus inainte de rasarit, ca sa putem sa prindem super pozele astea cu razele soarelui luminand cetatea. Si in plus, era musai sa nu prindem prea multi turisti prin cetate ca altfel nu prea mai scoteai nici o poza „goala”.

Up, Up, in the Sky

Zis si facut. Parerea mea despre cetatea asta? Pur si simplu extraordinara! Magnifica, superba, senzatie, zi cum vrei dar iti garantez ca nu ai mai vazut asa ceva in viata ta! Bai nene, construita pe niste culmi incredibile, stai si te intrebi pur si simplu cum mama naibii au reusit astia sa construiasca asa ceva aici in varful muntelui si prin toata salbaticia si vegetatia asta?! Cetatea asta este construita intr-o zona atat de salbatica, incat nu a fost descoperita pana tarziu in 1911. Pana atunci istoricii banuiau ca mai exista un ultim bastion al civilizatiei incase dar nu au reusit sa il descopere. Nu international cel putin, pentru ca localnicii stiau dinainte de existenta ei. Printre localnici era o vorba de genul: „mda sunt acolo sus in deal niste ziduri acoperite de buruieni si liane maica, da’ nu-i mai pasa nimanui de ele”.

Tot in lumina calda a diminetii

Cu asa peisaje nici nu te miri ca incasii credeau ca Soarele si Muntii sunt zei

Yet another galma

Iar drumul cu autobuzul pana sus era si asta incredibil! O sa vedeti mintenasi o poza mai de ansamblu, da’ am facut la zig-zaguri de nu am mai stiut de noi. Totul pe niste poteci neasfaltate si inguste si de la niste inaltimi extraordinare. Va dati seama ca dupa atatea zile prin ariditatea andeana, acum cand ne uitam la atata verdeata din asta jungle-style ni se parea ca am descoperit o alta lume, pur si simplu.

Extraordinar de multa piatra, aranjata, terasata si asezata pe o gramada de nivele. Te pierdeai cu totul intr-un labirint incarcat de cultura si istorie. O sa vedeti imediat, de sus de pe Wayna Picchu, o poza cu adevarat de ansamblu. Asta pentru ca n-am ramas doar aici, la nivelul cetatii. Stiti voi poza aia clasica cu Machu Picchu? Daca nu, scrolati pana sus sa vedeti prima poza din post. Pai vedeti voi galma aia mare mare din spatele cetatii? Ei bine, aia e Wayna Picchu. Iar de acolo din varf de tot, unde mai sunt inca niste urme de ruine, ai o priveliste extraordinara. Asa ca incolo am luat-o!

Multa, multa piatra…

Foarte multa piatra…

De pe aleile cetatii

Cam asta era traseul

Intr-o zi… intr-o zi o sa avem casa noastra, sa stii! Doar eu cu Sandra, o casa numai a noastra. O sa fie asa misto, gen The American Dream. Si o sa aiba peluza, garaj dublu si un cos de baschet. Si doua masini in fata garajului. Si bineinteles o motocicleta, dar nu va fi un chopper. Nu no way, cel mult un street daca nu vitezana, dar in nici un caz nu chopper. Si mai mult, o sa fie casa plina. O sa avem 2-3 copii si o sa fie senzatie de Craciun, cand o sa vina familia in vizita si o sa facem un Craciun calduros, in familie. Ptiu fire’al capul ala de incasi cu treptele lor uite ce prostii ma fac sa debitez.

Asta a avut de indurat saracul Tais pana sus in varf la Wayna Picchu. M-ar fi pus sa tac dar ii era frica ca incep sa-l intreb chestii ca sa trebuiasca sa vorbeasca el. Nene voi stiti cat de sus la mama dracu era acea mama dracu de stanca?? Si v-am mai spus ca incasii aveau fetishuri cu treptele, nu? Pai lor nu li s-a parut cool sa lase poteca asa simpla pana acolo sus, asa ca au facut – atentie – vreo 2000 de trepte pana acolo. Suma asta e o estimare asa de dupa ureche ca la un moment dat m-am plicitsit sa numar pe la 800 si ceva asa ca am estimat cam jumatatea distantei.

Cam asa ceva aratau treptele minune

Bai fratilor, asta inseamna aproape 150 de etaje, la vreo 14 trepte pe etaj. Si nu erau chiar numai trepte, erau si poteci la deal si la vale. Si de fapt mai rau era ca erau si de dimensiuni total diferite, erau de fapt bolovani pusi unul dupa altul. Si a trebui sa mergem in ambele sensuri, nu va imaginati. Deci da, cele mai multe trepte din viata mea. Ne-a luat o gramada de ore prin soarele arzator de 2500+m, iar rezultatul il veti vedea mai jos. Si nu ma refer la super pozele astea cu cetatea, care sunt facute dintr-un unghi rar, ci la mine, lesinat, lipit de umbra unui zid rece la un moment dat.

Ce era si mai rau pe langa numarul lor, era ca unele dintre ele erau cele mai periculoase trepte pe care am fost in viata mea! Deci imaginati-va cea mai abrupta scara din pietre la care va puteti gandi, apoi ganditi-va ca fiecare treapta avea cam… 15 cm. Imi venea asa cam pana la jumatatea talpii, in lungime. Iar latime? Vreo 30, cam cat sa incapa la fix talpa pusa invers. Balustrada? Cred ca glumesti, incasilor le placea sa traiasca pe muchie, ca si noua!

Acum intelegeti cu adevarat pe ce muchie era construita cetatea asta!

Iti da impresia ca e facuta din piese de lego, nu?

🙂

Deci cineva chiar s-a chinuit sa construiasca asa ceva atat de sus – in varf la Wayna Picchu!

Rupt, epuizat, distrus, cazut la datorie, lipit de umbra unui zid rece

Trebuie sa va mai spun ca ne-a rupt clima in doua. Nu neaparat azi, dar asa in general prin Peru pana aici. Dupa durerile de cap si ameteala de la raul de altitudine, nu au trecut multe zile pana sa incepem sa simtim efectele devastatoare ale diferentelor extreme de temperatura. Ziua, soarele puternic de 3500m alt ne prajea ca pe kebab de nici nu stiam cand ne palea, iar seara, temperatura de 5-10C ne facea sa ne dam seama k nu avem destule polare in rucsaci. Pune peste asta vantul uscat si desertul plin de praf, uneori lipsa de apa (sau de toaleta care sa iti permita sa bei apa :p) si cred ca iti poti face o idee despre efecte. Buzele ne aratau vraieste, pielea lui Tais se decojea de zici ca era lepros, eu m-am colorat atat de tare incat localnicii vorbeau cu mine direct in spaniola si in acelasi timp durerea in gat si mucii erau omniprezente in viata noastra. Apropo de asta, mi-am dat seama de o treaba. Stii cum iti dai seama ca esti pe partea gresita a globului? Atunci cand stai cu omniheat pe tine, doua polare peste si tot mori de frig intr-o seara la sfarsitul lui August.

Gata dragilor si cu povestea asta. Si odata cu postul asta am terminat si povestea despre incasi si cultura lor, asa ca uitati-va bine, mai cititi odata, vedeti si toate pozele aici, ca la incasi nu ne mai intoarcem. Cu toate astea stati asa, pentru ca inca nu am incheiat-o cu Peru. Povestea continua la vest, in jungla amazoniana, apoi in desertul de la Huacachina pentru ca apoi sa o finalizam cu desenele de la Nazca si Lima, capitala. Dar acum, pana plec, sa va mai pun o intrebare:

Can I get a Llama smile?

Sper ca v-am distrat. Hai pup,
R.

PS. Bineinteles trebuie sa va reamintesc ca implementarea acestor poze (majoritatea dintre ele) se datoreaza lui Tais. El, cu aparatul lui de 2kg, este de vina pentru pozele astea frumoase, ca alea facute cu aparatul meu sunt mult mai lipsite de culoare.

Categorii: Aventura, Pictures | Etichete: , , , , , , , | 41 comentarii

Navigare în articol

41 de gânduri despre „Peru: The lost city of Machu Picchu

  1. radita

    A baut cafeaua de dimineata si m-am delectat cu postul tau. Multumesc.

    • radita

      Am vrut sa spun „am baut” si mai vreau sa spun ca am revenit de cateva ori sa mai vad imaginile. Cred ca aici ai senzatia ca esti aproape de divinitate. Suberb.

    • Radu Mocanita

      hehe, ma bucur ca v-a placut🙂 M-am trezit asa de binedispus a doua zi de dimineata cand am vazut atatea commenturi de apreciere😀

  2. bogdan

    Radu, Wow, wow wow !

    • ioana

      Radu,iti multumim pentrul postul tau minunat,ne-am simtit ca suntem in Peru!
      Va doresc cat mai multe excursii frumoase !

    • Radu Mocanita

      😉 I’m glad you wow it🙂 Pe cand urmatorul proiect, undeva prin Amer de sud? Ca sigur trec si eu pe la tine.😉

  3. Parca simt ,,mirosul,, muntelui, asa frumoase sunt pozele.🙂

  4. Naaaaais! Si cetatea, si postu si pozele😀

  5. gaby

    foarte fain arata…imi si imaginez perioada lor , oamenii mici, indesati, cu niste poale flu flu, colorate , pline de pene , circuland pe scarile alea inguste ca pe bulevard si dand buna ziua la soare🙂

    • Radu Mocanita

      da, chiar ca bine ai descris, parca mi-ai facut si mie o imagine in cap🙂

      Si da, chiar sunt mici si indesati, lati in umeri – Peruanii au capacitate toracica mult mai mare decat noi, ca sa se descurce la altitudinile alea.

  6. MM

    Foarte frumos ! Adica fara comentarii ! Si mi am imaginat peluza din fata casei voastre si pe voi cu ghiocei la ” bordura ” !

  7. MM

    Nu stiu inca unde era casa asta ,nu s a aratat !

  8. Mihaela Bv

    MM subtila….🙂

  9. Calin D

    da auzi nene, intrebare. tu chiar n-ai vazut sate la care n-ajunge soseaua?? o trebuit sa mergi pana in jungla ca sa vezi unu?? lumea ti-ai vazut-o, da tara ba😉 ruinele, faine vad ca.

    • Radu Mocanita

      hehe, stai parcat ca am batut si Romania in lung si in lat de mi-a iesit pe nas. Asa cam de vreo 100 000 km, cat am facut cu masinile pe care le-am avut cat am stat colea.

      Da ca sa stii si tu, la noi acolo in tara ne transportam cu carutele, nu cu picioru prin paduri. Deci da, majoritatea satelor au macar un drumeag prafuit care le leaga de restul :))

  10. catalin

    gata m-am hotarat! ma duc si io…

  11. :)) Asta a fost cea mai misto. Faine rau pozilii. Si acuma ce pot sa zic, sa vina jungla :)) !!! Ca eu asta astept de cand ai venit din Peru :)) Ca icasii nu prea m’au impresionat :)) Auzi tu sa te lauzi cu cv ce n’ai facut tu :)) ntz ntz :)) Raman la teoria mea😀

    • Radu Mocanita

      pai de ce nu mah? Ce ai avut cu oamenii? Nu ai vazut ce mega cetati au construit cum sa nu te impresioneze?

      In jungla ce sa vezi? Mai o maimuta, mai o liana… nema ziduri si cultura🙂

      Stay tuned ca vine si aia, mai am inca multe de zis

    • Creatia lui Dumnezeu te impresioneaza in jungla, asa mai natural, fara mana omului. Cum animalele se manca intre ele, si uneori si pe tine :)) Da stiu ca si cetatile icasilor sunt destul de naturale si intr’adevar sunt awesome, dar eu nu pot sa cred ca ei au facut asa cv cu mana lor, pur si simplu NU POT :)) Atat de inteligentzi si totusi vai de mama lor ? Pai daca erau atat de inteligentzi sa faca cetatiile alea pe munte de ce nu au facut mai multe chestii ? De ce nu au descoperit Europa ? De ce s’au lasat dominati de spanioli vreo 300 de ani ? Cand italieni descopereau praful de pusca, astia de’abia descoperisera sulitza :)) Si etc.. O sa’mi zici iar ca sunt nebun :)))

      P.S. Ceva de la MS, zic eu ca e groaznic si imposibil. E bine si cu tehnologia dar totusi😀

      • Radu Mocanita

        foarte tare! Abia acum am vazut clipul asta. Belea belea, mi-a placut. Hai ca ma intorc la treaba acum, ca sunt ocupat sa fac toata alea sa devina realitate🙂

  12. Ale

    Ei da, acum imi pare chiar rau ca nu s-a putut🙂 Foarte fain, cum zice lumea, mai ales la cafea.

    • Radu Mocanita

      daaaaap🙂 Mai ales ca, bulan cum am avut, am prins super vremea aia. Stii ca majoritatea turistilor nu prind poze decat cu nori, ca e cunoscuta zona ca fiind predispusa la asa ceva🙂

  13. Adina from BB:)

    Da,acum am reusit si eu sa citesc desi am sharuit cu o zi inainte postul pt ca eram sigura de frumusetea de aici! :)superb ce sa zic🙂 dar cand am citit gandurile tale nu intelegeam ce naiba se petrece,cum sari de la una la alta,asa tam nesam,aveam impresia ca inca esti ametit de la lipsa oxigenului :)))

  14. just julz

    da f f tareee mi-a placut postul si am citi tcam tot🙂
    tais pozele sunt f f reusite

  15. irina manea

    Super poze (cine le-a facut e buuuun tare). Ma gandeam ca asta e un loc in care e bine sa ajungi o data in viata! Sa vedem daca ma mai tin puterile s-o fac, daca nu, ce am vazut la tine imi tine loc de vederea pe viu!
    Cel mai tare m-a socat comentariul tau despre asezarea la casa ta si cu prichindei pe langa tine! Ce-si mai schimba lumea principiile de viata cu timpul !! Sa nu crezi ca-mi pare rau, din contra !!

    • Radu Mocanita

      Oopaa, Dna Manea, chiar ma intrebam daca ma mai cititi sau nu. Deh, da, anii trec, parerile se schimba. Acum, cu sotie, realiniem prioritatile in viata🙂
      Cat despre plimbare pe la Machu Picchu, sunt sigur ca daca vreti, puteti🙂 As fi incantat sa impart cu dvs investigatiile in legatura cu cum se ajunge aici si pe unde.

      M-am bucurat foarte mult cand v-am citit comentariul si ma bucur ca mailul dvs inca se termina cu @brom.ro🙂

      • irina manea

        Da, te mai citesc din cand in cand! Vad ca umbli prin toata lumea asta mare, dar pe-acasa cand mai dai? Sa vii si cu sotia s-o cunoastem si noi (cati om mai fi in @brom.ro). Iti doresc tot binele din lume si sper ca visele sa ti se realizeze!

        • Radu Mocanita

          hehe, pana acasa mai dureaza. Am fost de Craciun anul asta, dar nu cred ca mai venim pana prin vara lui 2014 acum.🙂

          Facem o pauza mai mare, ca sunt multe locuri de ajuns in lume si cam putine zile de concediu

  16. Pingback: Peru: Signs | The Aventură

  17. Pingback: Trei ani de bloggerit | The Aventură

Hai zi-mi ceva! Ca mor dupa comments :)

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.