Peru: Signs

Da, da, stiu, iarasi o sa imi sariti in cap ca n-am terminat inca cu Peru. Pai trebuie sa va spun ca cu asta chiar cred ca am batut recordul – a trecut mai bine de un an de la excursia asta si inca mai scriu despre el. Oh well, ce sa fac, daca au fost multe de povestit trebuia sa vi le spun, nu? Si adevarul este ca Peru este de departe cel mai lung serial din istoria blogului, am ajuns la episodul cu numarul 22 si probabil ca mai am inca vreo doua de publicat despre povestea asta. Asa ca haideti sa ne bucuram de ultimele, ca nu aveam cum sa las nepublicate pozele astea frumoase. Pentru cei interesati, intregul „serial” este gasibil la https://rmocanita.ro/peru

Meet the little dusty Nazca

On the road again

Ayyay capitain

Asa fratilor, deci daca mai tineti minte pe unde ramasesem, eram la finalul calatoriei noastre, linisiti si relaxati in Lima, the strangest saddest city. Ei bine, nu ne-am multumit sa stam acolo. Dupa doua zile de dormit in acelasi pat, deja ne mancau degetele de inca o aventura, ceva mic, atomic, ca Lima deja o vazusem si mai aveam inca 2 zile pana sa plecam acasa. Asa ca ne-am gasit o combinatie de excursie, un mambo jumbo indeajuns de rapid incat sa ajungem pana la Nazca si Huacachina intr-o singura zi, dus intors.

Nu va imaginati, ca localitatile astea nu sunt chiar la o aruncatura de bat una de alta. Sunt vreo 6 ore intre ele, deci 12 dus intors plus ca ne trebuiau cateva ore bune si pentru vizitat. Asa ca iacata-ne cum am lasat noi deoparte patul cald si comfortabil din Lima, ca sa ne suim intr-o seara pe la 10 intr-un autocar cu destinatia Nazca. Ne parea rau ca nu am reusit sa ajungem si pe acolo in drumul nostru spre Machu Picchu, da’ na, uneori itinerariile cer sacrificii.

Dar sa revenim. Am plecat deci pe la un 10 seara, autobuz ok, somn in el si numai ce ne-am trezit direct in Nazca pe la 5 dimineata, de afara inca era bezna iti dai seama. Habar nu aveam la ce sa ne asteptam cand ajungem, ca citisem ca ar fi o zona destul de … neprietenoasa, ca sa zic asa. Cand am ajuns, n-am fost prea surprinsi. Era la fel de mic, jegos si de urat cum era descris si prin carti. Si atunci ce dracu sa facem noi la 5 dimineata, rupti inca de oboseala dupa un somn de autobuz nu prea placut, cand abia de la 8 incolo se trezea orasul la viata?

Un pic de verde intr-o mare de bej

Atat de mare, marea bej

Astronautul

Pai am plecat si noi din autogara sa vedem daca e ceva de capul oraselului. Am orbecait noi si la Nord, si la Sud, nimic nene, nimic interesant si tot total neprietenos arata. Nu aveam cum sa dormim in strada, pe vreo banca, ca ne era ca nu ne mai trezim deloc. (deci da, era si asta o varianta pe lista noastra) Va dati seama ca eram epuizati, atat de obositi ca daca era sa stam pe banca fara nimic de facut era aproape imposibil sa nu ne ia somnul si sa adormim. Ne-am bagat in seama cu inca cativa turisti, din acelasi autobuz ca si noi. Si ei orbecaiau tot fara nici o directie, ca si noi.

Cand numa vezi ca imi vine mie, ala ingeniosu’, ideea geniala. Gasim din greseala un fel de hostel, ceva jegos, inchis, dar cu o poarta intredeschisa. Bat la usa si raspunde un paznic adormit. Am negociat cu el pentru cativa sol un loc pentru toti 5 pe canapeaua din lobby. Da frate, ce sa zic, survival skills, le inveti dupa un timp. Am dormit acolo toti, claie peste gramada, unii pe jos altii pe saci, care au incaput pe canapea sau fotolii aia a fost, care nu pe unde au apucat. Dar macar era un loc cat de cat adapostit, intr-un hol, decat in aer liber expus la te miri ce minuni. Si aici tot cu mana pe cutit am dormit, nu va imaginati ca ma simteam prea sigur, dar in fine.

Si ca veni vorba de cutit, o sa radeti da’ securitatea privata din Peru e mai ceva ca aia din Romania. Degeaba ne plangem noi ca in toate mallurile si farmaciile din Ro sunt la securitate numai mosi la 70+ ani, ca in Peru erau tineri da tot n-aveau nici o treaba. Vreau sa va zic ca in ziua asta am trecut prin 3 checkpointuri – din alea care imitau aeroportul cu detector de metale si cu cautat in bagaj – cu ditamai iataganul meu de cutit, fara sa-l gaseasca nimeni. Atat de atenti erau! Si nu va imaginati ca am vreun briceag, ca e un Sog de vanatoare, poti sa omori o caprioara fara probleme cu el, si tot degeaba.

Pasarea

Manutele

Pestele, balena sau ce mama naibii era

Asa, dar sa revenim la noi si dormitul nostru pe holuri. La un moment dat, dupa ce am mai prins inca vreo 3 ore de somn, desi tot chiauni ne-am trezit. Va dati seama, eram tot rupti. Deja eram de multe zile pe drumuri, nu prea mai duceam la somnuri din astea scurte. Dar in fine, ne chema datoria asa ca ne-am trezit, ne-am spalat in ce baie am gasit si noi si am intins-o in cautarea… micului aerodrom de unde zboara avioanele peste Nazca Lines.

Si n-am apucat inca sa va povestesc ce e cu astea. Pracit nu se stie cand, nu se stie cine si bineinteles nu se stie nici cum, a desenat la un moment dat niste semne pe jos. Sunt fooaarte mari ca suprafata, atat de mari incat oamenii de stiinta spun ca nu aveau cum sa traseze liniiile alea atat de exacte fara o privire de ansamblu, de undeva de sus din aer. Iar la tehnologia disponibila in secolul ala, n-aveau nici o sansa oamenii aia sa fi auzit de asa ceva. In fine, bottom line, semnele sunt acolo, exista si chiar dureaza de cateva sute de ani fara sa le pese, asa ca va las pe voi sa dibuiti misterul.

De zburat, ce sa zic, am zburat cu un lastun din ala cu aripi de avea 5 locuri de ziceai ca nici nu decoleaza cu noi si cu grasa aia de se asezase in spate. Da’ pana la urma surprize, ce sa vezi? Dupa ce s-a schimonosit un pic a reusit sa se ridice de pe asfalt si sa ne duca sa vedem semnele vietii, pe care le-ati vazut si voi deja mai sus in poze. Niste poze de altfel nu prea senzationale pentru ca fundalul ala total bej cam pacaleste senzorii aparatului foto si ii cam da contrastul peste cap.

Dar gata, o taiem scurt astazi ca sa nu il facem necitibil de lung. Pentru ca de aici am luat autobuzul de pranz pana la Huacachina unde am vazut dunele de nisip. Dar revenim miercuri cu urmatorul post care e deja scris, ca initial era parte din asta pana cand am vazut catamai romanu se facuse, de imi era teama ca nu o sa il citeasca nimeni.

Haidi v-am pupat,
Radu

Categorii: Aventura, Pictures | Etichete: , , | 9 comentarii

Navigare în articol

9 gânduri despre „Peru: Signs

  1. Eu ti-am zis desp extraterestri, pana si oamenii de stiinta imi dau dreptate😀

    Treaba ta, o sa crezi cand o sa ii vezi :))

    Sent from Hospital!😦

  2. cred k e de la somn :))

  3. John

    Dupa cum ti-am spus, citesc fiecare post numai ca nu prea apuc sama loghez sa dau cu commenturi . Keep up the awesome work dude!😀

    • Radu Mocanita

      daaa?? biineee, sa zicem ca te cred🙂

      Dar sa stii ca comments-urile ma motiveaza, asa ca hai facem un deal, macar unu pe saptamana, sau pe luna, ce zici?😀

  4. julz

    Niceeee ce avion miic

Hai zi-mi ceva! Ca mor dupa comments :)

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.