Whistler in the summertime

Dragilor, haideti ca a trecut atat de mult timp de cand nu v-am mai scris o poveste din asta frumoasa de calatorie incat chiar mi se facuse dor! Am fost cam tacut in ultima vreme nu numai pentru ca au fost mosulicii pe aici dar si pentru ca tocmai ce mi-am schimbat echipa la munca, si de acolo na, alte complicaciuni, transition, ramp-up, alea alea…

Dar in fine, despre aia poate alta data. Acum nu vreau sa va povestesc despre munca si nici despre ce mai e pe aici pe langa casa, in viata de zi cu zi. Astazi vreau sa va povestesc despre un weekend frumos de vara in care ne-am cocotat pe motor, am luat un set de prieteni cu noi si am intins-o la drum. Un drum de 800km spre Nord, spre Vancouver, pe o sosea numita Sea to Sky Highway. Numele i se trage de la faptul ca, spun ei, te duce de la apa la partiile de ski de la Whistler in doar doua ore. Bine, nu va imaginati ca era vreme de ski la Whistler, ca nu era. Pe vremea asta baietii o ard pe acolo numai la mountain bike si hikeuri, downhill cu sarituri extreme si alte activitati outdoor.

Ah, summer… I miss it already

Whistler Village

Vrrumm Vruumm

Asa nene si deci ne-am intins la drum intr-o vineri dupa-masa cu destinatia Vancouver. De acolo am luat drumul dis de dimineata, a doua zi, spre Whistler. Drumul? Senzattieee!! La viteze numa’ bune de 90-120 kmph, intr-o succesiune ametitoare, curba dupa viraj s-a deschis intregul drum in fata noastra. Soseaua noua, reasfaltata de curand, virajele numai bune cat sa nu trebuiasca sa franezi prea mult, senzational! Iar cauciucurile noi de pe RR s-au comportat excelent, dandu-mi o precizie si o traiectorie previzibila, intuitiva, care urmarea perfect ceea doream eu sa faca motocicleta.

Pe drum am trecut prin Squamish, locul unde am facut mai de mult kite boarding. Chiar acolo, langa apa, se afla Brintannia Mines si muzeul asociat – nu de alta dar minele sunt inchise de mult. De o gramada de ori am tot vrut sa ne oprim pe aici dar tot timpul cand treceam prin zona eram pe fuga – ba trebuia sa ajungem la kite, ba sa facem pe kilotul si tot asa nu am reusit niciodata sa ne oprim. Dar acum am reusit, in sfarsit, si nu ne-a parut rau deloc.

Undeva pe langa golfuletul asta am facut eu kite boarding la inceputul verii

Na camion. Alta’i cand basculata e a ta, nu?

Gata de minerit

Echipament modern, asta e de acu din anii nostrii, nu de pe vremea minelor

Deci ce am aflat si vazut aici ne-a impresionat super tare. Prima data a fost camionul gigantic pe care l-ati vazut mai sus si care, de altfel, nu a fost folosit niciodata la Britannia dar a fost donat ca piesa de muzeu de la niste alte mine de prin Alberta. Apoi a fost plimbarea prin tunelele inguste, care acum erau marite in scop turistic – prin care isi faceau treaba bietii mineri prin 1900 – 1980. Pe vremea aia, mai rau decat intunericul luminat doar de niste lumanari era lipsa facilitatilor si a sculelor perfomante din ziua de astazi.

De exemplu, una dintre sculele pe care le-am experimentat avea porecla widowmaker. Oficial numita penumatic drill, masinaria se baza pe aer comprimat ca sa dea gauri in stanca. Cum nu se folosea nici un fel de lubrifiant – nici macar apa – pe langa zgomotul extraordinar pe care il facea (si pe care l-am experimentat si noi cand am auzit-o functionand) problema cea mare cu scula asta era ca facea extraordinar de mult praf, care era inhalat e amaratii aia de mineri in fiecare zi.

Meet the miner’s buda

Apoi, cu mult inainte sa se apropie de batranete, saracii oameni incepeau sa moara pe capete de la diferite boli generate de praful inhalat – de unde si porelca de widowmaker. Mi se pare incredibil cum, pe vremea aia, oamenii astia erau obligati sa lucreze in asemenea conditii desi stiau ca vor muri de tineri. Incredibil, bai nene, mi s-a facut pielea de gaina cand m-am gandit si brusc am devenit recunoscator pentru evolutia tehnologiei si pentru robotii care au fost inventati in zilele noastre si care ne protejeaza de toate probleme astea acum.

And here we go, deep down within the mountain

Meet the widowmaker

Bun, mai departe, dupa Whistler si drmul pana acolo, am petrecut restul weekendului ca sa batem ca odinioara strazile frumosului Vancouver. Ne-am amintit de weekendurile petrecute pe strazile orasului cand ma duceam cu drag si spor pana acolo in fiecare vineri doar ca sa imi vad iubira. De la Lion’s Gate Bridge si Stanley Park, pana la luxosul Yaletown sau downtown-ul care vara isi „pietoneaza” strazile doar pentru cei care ies seara in cluburi si baruri, orasul asta are pur si simplu un ritm numai al lui, total diferit de cel al Seattle-ului. Desi poate te-ai astepta sa fie asemanatoare, fiind tot in NW si la doar 300km unul de altul, in realitate granita face o diferenta culturala mult mai mare decat ai crede.

Vedere clasica peste downtown, Lion’s Gate Bridge si Stanely park

Vapoarele stand linistite in Burrard Inlet

Lion’s Gate de aproape, din Stanely Park

Despre Vancouver nu mai am sa va zic multe, ca v-am mai povestit eu si cu alte ocazii. Cum va spuneam, la fel de frumos mi se pare ca a ramas, si cu atat mai frumos vara. O chestie care m-a impresionat mult aici a fost ca am vazut mai de mult primul vas de croaziera privat. Cum vine aia? Pai practic e o asociatie de locatari care, impreuna, detin vaporul. Din cand in cand se mai scoate la vanzare cate un apartament, dar deosebit de rar. Si dupa ce cumperi apartamentul ala… aia e, practic aia e casa ta – sau macar casa de vacanta. Si in fiecare luna, oamenii aia se strang in asociatie si decid incotro navigheaza luna respectiva. Eh imaginati-va viata frate!! Pe masura ce se apropie de uscat, oriunde, you name it, Africa, Caraibe, Vancouver, New York – proprietarii se pot da jos sa viziteze, sau iau un elicopter care ii duce sau aduce de la cel mai apriopiat aeroport de unde isi pot urmari plimbarile spre afacerile lor. Cat de marfa sa fie asta?! Viata frate, pe cuvant.

Un Aquabus prin Yaletown

Bogatanii si barcile lor

Sau poate ati prefera un apartament de lux pe malul apei?

Gata dragilor, cam atat pentru astazi. Va las acum si ma indrept spre somn ca se face tarziu aici la noi. O saptamana frumoasa sa aveti ca abia ce-ati inceput-o. Evident cele mai frumoase poze le-am pastrat pentru incheiere, asa cum v-am obisnuit. E ceva interesant in legatura cu pozele astea, o tragedie frumoasa se intampla aici. Pe mine ma inspira foarte mult, mi se par crepusculare, apocaliptice… speciale.

Haidi v-am pupat.
R.

Si daca aia nu era destul, uite cum e sa stai cu hidro avionul parcat in fata blocului… Vreo 8 la numar, cat pentru toata scara

Ce imi mai place culoarea apocaliptica din poza asta

Categorii: Daily News, Pacific NW, Pictures | Etichete: , , , , | 13 comentarii

Navigare în articol

13 gânduri despre „Whistler in the summertime

  1. Faina calatorie.🙂

    • Radu Mocanita

      heh, da, si deja mi-e dor ca naiba de zilele de vara.

      Lasa ca vine iarna acusica si ne refugiem in ski😉

  2. julz

    Mama un post lung😁 f misto pozelee

    • Radu Mocanita

      🙂 sa inteleg ca prin text n-ai trecut? Apreciem si vizualizarea pozelor, oricum. Incep sa ma gandesc ca poate sa transform blogul intr-un picture-blog more🙂

      • The amount of text in this post is just right!

        • Radu Mocanita

          hihi, ci4, tuu esti maaa? Cum se poarta ro cu tine? Iti place? Ti-e dor de aici? Te intreb generic „de aici”, nu despre personae ca sa nu bagam raca, ca stiu ca de mine ti-e dor maxim :))

  3. mazi

    cat o lua la 100 caminou ala ?😀

    • Radu Mocanita

      buna intrebare… stiu ca tancurile iau cam 100 la suta, deci na… incarcat o fi tot pe acolo🙂
      Mai e unul expus undeva public, pe marginea unei sosele de prin Alberta. A fost candva cel mai mare camion din lume ala…

      Imagineaza-ti un pic cum e sa faci pana la camionul ala si sa trebuiasca sa ii schimbi roata… :)) Iti trebuie o macara si o echipa intreaga de mecanici🙂

  4. MM

    Cand te gandesti ca am vazut si eu o parte din aceste frumuseti ! Camionul care l am vazut in Banff nu era la fel ?

    • Radu Mocanita

      ah te referi la autobuzul ala de gheata? Nu pai ala era un autobuz :)) Da’ stai numa asa un pic ca mai am pana va povestesc si despre Alberta, n-am ajuns acolo inca🙂

  5. Faine pozele :))
    Sa stii ca si eu prima data am trecut asa prin poze fara sa citesc :)) da acuma am revenit sa citesc. Mor de timp… Sper sa nu fie vreo boala ceva!!! :((

    sper sa termin programu sapt asta!

    • Radu Mocanita

      daaa o sa fie o boala cronica pentru urmatorii 5 ani, daca te chinui sa tragi tare sa ajungi sus🙂

      Baga mare cu programul ala ca apoi tre sa o dai pe algoritmica, ca una-doua vine timpul sa aplici pentru internship si te fac aia praf la interviu🙂

  6. Miha bv

    boon, am vazut si pozele astea…neeext!🙂

Hai zi-mi ceva! Ca mor dupa comments :)

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.