Dragilor, am uitat sa va spun despre locurile in care ne-am cazat cand am fost prin Patagonia. Ca doar na, eram backpacking, asa ca am vrut sa facem toata treaba „ca la carte” ca doar nu era sa ne luam vreun hotel de 5* si sa ne bucuram de lux. Nu de alta, dar chiar sa fi vrut si oricum nu puteam, pentru ca nu erau prea multe optiuni pe la capatul lumii pe acolo. Majoritatea erau budget accomodations si in special foarte multe hostels, ca doar na, asa le place sa stea muntzomanilor astora de merg backpacking.  Asa ca pe unde am fost, am fost pe cat posibil, on a budget. Am inceput cu un hostel in Punta Arenas, prima oara in viata noastra la un Hostel – vai de mine ce diferenta e, odata ce te obinuiesti cu camere de hotel normale.

Ba frate hai inteleg, conditii ca conditii, trebe omu in viata sa mearga si la hostel, ca sunt avantaje multe. Cunosti oameni, stai de vorba cu ei, mai impartasesti o experienta, o poveste. Ba’ da caldura in camera de ce sa nu facem totusi? Pai fratilor erau 16C in camera in care dormeam, pe cuvantul meu! Teava aia de fum pe care o vedeti in poza aia era singurul lucru care dadea nitica caldura, ca in rest nu aveam nici o sursa de caldura, nimic! 🙂 Soba era pe hol, asa ca sa vezi ce stateam noi pe langa soba 10-15 min seara inainte de culcare, mai ales dupa dush, ca sa ne incarcam cu niste caldura.

Eh oricum eu glumesc, nu ma plang. Am primit exact ceea ce am cautat: o experienta memoriabila. A fost frumos, sa vezi cum ne imbulzeam unul in altul seara si incercam sa facem cumva sa reusim sa ne tinem in brate chiar si prin sacii de dormit. Povesteam si glumeam despre cum o sa ne amintim noi de camera asta de hostel peste ani. Hainele si bocancii ude de la ploaie dupa vreun hike prin te-miri-unde le insiram impreuna cu sosetele si gecile afara, langa soba de pe hol, alaturi de ale celorlarlti aventurieri cazati acolo.

Oricum foarte misto, nu am regretat nici o secunda decizia. Ideea de baza este ca la hostel in zone din astea gasesti foarte multi oameni ca tine. Oameni fara fitza, calatori, drumeti, aventurieri. Stati toti in aceeasi casa, fiecare are cate un dormitor iar baia, bucataria si livingul sunt comune. In dormitor nu ai ce face ca ati vazut cam cat de mari sunt camerele. Asa ca seara, dupa ce pe afara se face intuneric si prea frig sa mai ai pe unde umbla, toata lumea se strange la o carte, un remy, sau pur si simplu la un pahar de vorba.

Partea cu paharul de vorba este partea care mie mi se pare esentiala. Pai frate daca eu am impresia ca am calatorit mult, cand stai de vorba cu cate unii dintre oamenii astia, calatori de meserie, simti ca tu abia ai inceput. Si asta e fain, ca auzi povesti si patanii din alte locuri, alte tari. Iti faci o idee cum e acolo, te decizi sa ajungi si tu, si tot asa. De exemplu ideea de a veni aici in Patagonia am luat-o de la un tip pe care l-am cunoscut pe o barca pe Lacul Titicaca (Peru), care detinea un hotel in El Calafate si uite ca 2 ani mai tarziu, am venit aici.

Oricum, oamenii super organizati si bine crescuti. Hostelul la care am stat in Punta Arenas, asa simplu si basic cum l-ati vazut, era printre cele mai bine cotate printre exploratori. Pentru ca gazda era super de treaba, statea cu tine seara la o vorba, iti recomanda tot ce e era de facut prin zona si iti dadea tips & tricks despre ce e important si ce nu. Regulile casei erau clare: toata lumea imparte bucataria, vasele sunt oferite de hostel, da’ fiecare e responsabil sa isi stranga masa, sa isi arunce / ia mancarea din frigider si sa spele vasele pe care le foloseste. Foarte tare, un fel de big brother house asa, numai ca cu oameni pe care nu ii stii, care sunt aventurieri ca tine, si care sunt in general enciclopedii ambulante cand vine vorba de aventuri oriunde in lumea asta.

Mie personal, relatiile astea interpersonale pe care le stabilesti cu ceilalti calatori, chiar si daca doar pentru o seara, mi se par esenta mersului backpacking. Asta e priceless in toata treaba. Pentru toate celelalte, exista MasterCard.

Hai va pupa calatorii

Radu