Daily News

aka Intamplari. This is about things that happened in my life.

TMMBA Week in the Life: Day 2

Radu Mocanita, TMMBA Student, Class of 2015

Hello and welcome back

Traffic Tuesdays. Does anyone know why traffic is worse on Tuesdays? What makes people wake up in sync and hit the road all at the same time, only on Tuesdays?! Never mind, I don’t think I want to find that out anyway.

8:30, finally got to work. During the day I had a Skype call with the Professional Communication teacher for a personal coaching session on my presentation skills. She watched the recording of my 3 minute presentation in front of the class and she provided very good and constructive feedback. If you think that having a one hour presentation can be challenging, you should try a 3 minute one in which you have to talk about yourself and your work experience, in a manner that engages the audience and captivates their attention. And you have to do that in only 3 minutes, with no slides.

MBA Rap jokes

MBA Rap jokes

There’s one great thing about Tuesdays – it’s one of the few days in the week in which I don’t have a to be somewhere to do something after work (like classes, review sessions, study group meetings). Sure, I have to study, no doubt about that. But at least I can go straight home after work and focus on it. It’s 5:00 pm already, so I am getting ready to head out. My manager already knows I’m doing this so she understands when I hit the door at 5:15.

At 6 o’clock I am already at home so I grab dinner and rest for about 30 minutes. That’s all I have until I’ll have to start writing this blog post and then focus on studying. I’m going to be honest with you, the week I chose for this exercise is by far not one of the easier ones. In the weekend we had a deadline for two assignments (Statistics and Microeconomics) and now I have another one at Micro due for Thursday. On Friday we’ll have our final Stat exam published and due on Sunday when the Micro exam will be published. What a week! Sometimes I wonder what I have gotten myself into? 🙂

Well, if it sounds like a lot, I should tell you that it’s not that bad. Once you’ve already started, it’s easier than it seems, because when you’re outside, analyzing it, you feel like you’re already fully booked. Well, my friends, here’s a piece of advice: time can stretch. You’ll never know how much you can accommodate in your schedule until you actually have to do it. If you feel like there’s no room for anything else, you’re wrong. Something can still be squeezed in. If you sit and do the math, the number of hours you have to invest in the program is decent. However, it is very hard to catch-up in case you fall behind on readings, so don’t procrastinate!

Ok, enough for today. With the awful Seattle weather fully present tonight, I am going to light up the fire in the fireplace, grab the micro book and a cup of tea and spend the evening trying to figure out the Pricing Techniques chapter. I know that after I’ll be done with the MBA, I’ll miss evenings like this.


Categorii: Daily News | Etichete: , , , | 17 comentarii

TMMBA Week in the Life: Day 1

Radu Mocanita, TMMBA Student, Class of 2015

Hello everyone

My name is Radu and I am a TMMBA student here at Foster School of Business. For the next 7 posts I’ll be your host, trying to bring insights into a week of a TMMBA student. Hopefully this will answer at least some of your questions about what it really means to be a part time MBA student, while dealing with a full time job. I am in class 14, with an expected graduation date of June ’15., which means that I basically just started. To be precise, I started exactly two months ago, so you’ll get a pretty fresh perspective on the topic. Sure, there was Immersion Week in December but that was so fun that it doesn’t count as studying.

However, let’s not diverge too much and get back to our topic. So how does a week in the life of a TMMBA student go? Let me tell you. Today is Monday, I love Mondays. Actually, I used to love Mondays, now I am not that sure anymore. Monday is my school day, so I wake up at 8 am and go to work. I work fast, as I can’t really afford the luxury of doing overtime – yes, in case you didn’t know, working overtime can become a luxury when time is your most important asset. I figured these things out in the first couple of weeks in the program.

Don’t get me wrong. The time management and workload is all according to expectations. When you make a decision to do this kind of thing, you do your due diligence and chat with as many people as you can, in order to get an insight into what’s it going to be like – read blog posts, talk to alumni, visit a class, ask questions to staff members and so forth. If it doesn’t surprise you, it’s quite manageable. What you need to do is to get some time management best practices in place to help you optimize your schedule.

Coming back to our topic, it’s 4:30 pm already, so I am getting ready to head out. Today I’ll head down there earlier than usual as we have a great talk scheduled from 5 to 6. It’s the Tech @ The Top series, and today we’ll have Mr. Michael Schutzler, Chief Executive Officer at the Washington Technology Industry Association to share his stories as an Internet entrepreneur and angel investor – I wouldn’t want to miss that!

Six o’clock comes, so we all get ready for a new class. Today we have Accounting, or Financial Reporting and Analysis on its fancy name. But before that, we got some student presentations going on for about 15 minutes, for the Professional Communication class. It’s a good opportunity to improve your communication and presentation skills as you get peer feedback and a personal coaching session with the teacher, so we all pay close attention to tonight’s speakers. 6 15, class starts. I am already feeling a bit tired but luckily, in anticipation of tonight’s class, I already had a second coffee at about 4 so I’m hanging in pretty good. The Accounting teacher is great but my mind starts slipping towards the free ice cream that I’ll get at break time. Ok, back to the slides, how are we doing those T-accounts again?

Finally 7 45, break time. Ice cream, more chit chat. We laugh, we laugh good. There’s a general feeling of sympathy for the folks who struggle next to you. We make fun of our energy… or lack of it. 15 minutes later, back to class with fresh energy for the next 90 minutes. At 9 30 we’re done and I reach home at about 10. What’s left of the evening is my night off. Tonight I won’t study, won’t worry and won’t stress. Tonight I accomplished my duties and is now time to relax. I grab my wife and watch a movie. Tonight is all good. More, tomorrow.

–Original post here

Categorii: Daily News | Etichete: , , , | 10 comentarii

A week in the life

Iaca m-au rugat cei de la catedra de TMMBA sa fiu autorul unei mini serii de posturi cu tema: o saptamana din viata unui student la TMMBA. Asadar, de saptamana viitoare va voi bucura cu cate un post in fiecare zi, in care voi povesti despre experienta de MBA si despre cum mi-a schimbat programul de zi cu zi. Initial posturile vor fi publicate pe blogul TMMBA de unde eu voi face repost. Singura treaba e ca o sa fie in engleza, asa ca o sa diversificam un pic limbajul de zi cu zi al blogului 🙂

Interesant totusi de aflat de ce m-au ales tocmai pe mine, din gramada de studenti. Cu atat mai mult cu cat eu nu sunt vorbitor nativ de engleza. Nu prea am inteles de ce, ca oamenii nu stiau oricum ca am blog, deci haioasa coincidenta. Din cate am inteles, le-a placut de mine la interviu, le-a placut mult si de eseele mele si au spus ca am „easy to follow communication style”. Asa o fi sau nu, vedem dupa ce public 😉

Hai v-am pupat. Urmeaza o saptamana cu 7 posturi asa ca tineti-va bine ca nu cred ca am publicat in ritmul asta de cand am blogul…


Categorii: Daily News | 20 comentarii

Trei ani de bloggerit

Hai ca uite am primit reclamatii pe mail ca anul asta nu am publicat raportul annual de pe 2013, adica al 3-lea an consecutiv de bloggerit. Si cu ocazia asta, ca tot stau si il fac public si ma uit in spate sa imi numar vizualizarile si comentariile, tin sa va multumesc din noua pentru ca imi sunteti alaturi si ca ma cititi cu o perseverenta care pe mine pur si simpu ma uimeste. Sincer va zic ca eu nu stiu de ce va tot intoarceti da’ daca voua va place sa cititi atunci cu atat mai mult mie imi place sa scriu, deci pana una alta suntem toti fericiti 🙂

Vedeti raportul complet aici, dar pana una alta, niste date:

  • 79 de posturi noi, adica aproximativ 1.5 pe saptamana
  • Vizitatori din 82 de tari, cu Romania, US si Canada in top 3
  • Un total de 315 posturi – cine abia ma descopera are de lucru pana ne prinde din urma
  • Aproximativ 30 000 de vizualizari in total, cu recordul la ER – 460 de vizualizari. Bine mah ca va place sa ma vedeti suferind 🙂
  • Alte posturi HOT: Toti romanii tre sa plece, Peru Wedding, Stii ca te afli in US si Peru, the lost city of Machu Picchu
  • Top comentatori: Catalin (182), Julz (116), MM (96), Adina(95) si Mihaela (79). Bun ashea nene, stati in top ca cel mai tare ma bucur cand va vad comentariile

Ei bine, fratilor, odata cu raportul asta am inceput foarte serios sa ma intreb care va fi oare viitorul blogului. Deja va scriu de 3 ani, ma intreb oare o sa fac asta toata viata? Si voi oare o sa fiti acolo sa ma cititi toata viata? Cum se termina o treaba ca asta cu un blog, odata ce ai niste oameni care te citesc? Nu ca as vrea sa zic “gata”, da’ totusi stau si ma inteb, o sa ma mai cititi la 45 de ani? Da’ la 60? 🙂

In fine, grija mea de fapt vine de la faptul ca imi gasesc – asa cum ati vazut si voi – din ce in ce mai putin timp sa va povestesc tot ce fac. Deja din 2013 am ramas restant cu foaaarte multe povesti frumoase. Si daca in 2013 nu am mi apucat – ei bine, 2014 nu arata in nici un caz mai usor.

E un oareshce efort de depus dupa fiecare excursie, efort care manaca ore bune pe care nu sunt convins ca le voi mai avea. Deci nu stiu cum o sa decurga viitorul, da’ am sa va rog sa aveti rabdare cu mine. Nu as vrea sa va pierd si sa plecati, pentru ca daca chiar si atunci rar cand as publica nu ar ma fi nimeni sa citeasca, pai atunci probabil ca n-as mai scrie deloc. Asa ca daca vreti sa stati pe receptive, va rog sa dati subscribe cu mailul. E mai sigur pentru ca feed-ul de facebook isi pierde interesul pentru mine odata cu publicarea mai rara. Na, au si ei algoritmi care calculeaz relevanta, engagementul vostru, al meu, al altora si tot asa.

Gata, v-am pupat pentru moment si sa auzim numa de bine si in al 4-lea an de bloggerit! In incheiere va las cu un video care ma face sa zambesc si sa imi aduc aminte de Bucuresti de fiecare data cand il vad.

Va pupa Radu.

Categorii: Daily News | Etichete: , , | 36 comentarii

Partie la noi pe strada

Hai bai nene ca in sfarsit a venit si la noi iarna, pe ulita! Nu a stat decat o noapte, nu va imaginati, ca acu sunt deja 11C afara cu soare. Da’ important e ca a trecut si am vazut-o si noi la fata ca altfel nici ca mai stiam cum arata.

Incet incet incepea sa se stranga lumea

Dai in fata, dai in spate, pana intra da-o naibii

Asta-i dealul cu pricina

Asa ca fix cum a inceput sa ninga, uite cum am pus mana pe telefon si m-am apucat sa sun in dreapta si in stanga sa chem oamenii la un bulgare, o bere si o vorba. Si deci ne-am strans gramezi gramezi, iar afara a nins nameti nameti incat deja le era oamenilor frica sa mai plece acasa – nu de alta da’ aici in NW oamenii nu vad zapada si deci nici sa conduca pe dansa nu au talente. Deci daca nu intrii tu in unu intra altu’ in tine, asa ca mai bine stai parcat la tine acasa si bei linistit o bere, ca e mai safe ca oriunde.

In fine, ne-am strans multi multi, ne-am dat cu sacul, am facut clatite, am baut niste bere in timp ce ne uitam la olimpice si uite asa ne-am petrecut sambata seara distrandu-ne fain. A venit si cumnatu’ din Vancouver – a ajuns si el si cu chiu si cu vai prin nametii serii, da’ intr-un final toti, cu mic cu mare, au reusit sa urce dealul si sa ajunga la casuta din padure. Aia, acolo, unde aveau casa doi Mocaniti.

Pana am inceput noi sa ne punem fundurile la bataie


Haaaap, stai asa ca derapez

Iarna pe ulita


Asa nene, a doua zi ce sa mai zic? Puzderie de copii pe strada pe cuvant. Nah saracii se cam chinuiau ca nu mai aveau zapada buna ca o stricasera copii aia batrani in seara din’ainte da’ in fine, n-aveau ei de un’sa stie. Asa ca am iesit si eu pe strada sa mai stau la o vorba in capu’ satului. Am cunoscut vecinii, va dati seama ca eram vedeta care cum ma vedea „oh asta e ala de s-a mutat de curand hai sa-l cunoastem”. In fine, am aflat multe de la radio santz, deja stiu despre toata strada care unde lucreaza, cine e divortat, cine nu, alea alea 🙂 Sunt informat acum, mai ceva ca in Cucuietii din Deal, la bacanie.

Cu riscul de a ma repeta, iarna pe ulita ca la Boian

La o barfa in capul satului

Curtea noastra inzapezita

…si casutza

Hinca un camion

Iar camionul, dragii mosului, se afla acolo pentru ca in sfarsit am reusit si noi sa ne cumparam usi la dulapuri – si Slava Domnului cu asa cumnat, chiar sa le si montam! Da’ pai nush daca v-am zis da’ aia de dinaintea noastra s-au gandit ca e misto si trendy sa ai dulapuri doar cu perdele, asa ca nu aveam nici o usa la nici un dulap cand am cumparat casa. Dar aveam in schimb foarte foarte multe perdele. Si cum noi nu le prea impartaseam spiritul artistic, am decis sa inchiriem iarasi un mare camion ca sa caram usile acasa. Si cu ocazia asta ne-am luat si un frumos gratar pentru gradina. Va dati seama cum am urcat panta aia pe zapada, cu camionul cu tractiune spate, ah? Ca am facut asa un mic drift ca in filme mai-mai ca se ducea a naibii raba peste casa vrunuia :))

In fine, gata. Hai v-am pupat ca ma duc la somn, ca abia ce am reusit sa imi trimit si eu examenul la Microeconomie la facultatea vietii…

Categorii: Daily News, Pacific NW, Pictures | Etichete: , , | 16 comentarii

Ne-am luat o….

…casa! Fratilor, am reusit! Ne-am luat o casa si suntem cei mai fericiti, acum, ca mandrii proprietari. A fost o luna lunga, de cand ne-am intors din vacanta am avut o gramada de prostii de facut si acte de completat dar in sfarsit am reusit, iar acum suntem fain frumos mutati la casa noastra, cu tablouri pe pereti, mobile asezata, yala schimbata si tot asa 🙂 Acu nu mai avem nici un stres! 🙂

Taddam! Meet the new Mocanitaz Crib 🙂

Si cartierul

Le garaj

Fratilor nu e usor sa iti iei casa aici. Dai cu oferta, vezi ca se face licitatie, poate castigi, poate nu, poate plusezi la suma ca sa fi sigur, depinde cat de mult iti doresti casa si tot asa. Pana la urma castigi si te bucuri ca ti s-a acceptat oferta. Apoi dai cu inspectie, vezi ce aflii, propune reparatii sau cere bani pentru ele, iar negociezi, iar te gandesti sa renunti si te intrebi daca o sa iti iei vreodata casa, si tot asa.

In fine, dupa cum va spuneam am avut multe de facut, da’ aia e mai putin important. Astazi vreau doar sa va spun ca suntem relax frate, in sfarsit mutati, cu mobila aranjata, despachetati si tot asa. Da, stam la mama dracu in padure, n-am ce sa zic. Intr-o seara ne-am si speriat ca s-a aprins singur becul din curte (care e pe senzor de miscare), de mai aveam putin si luam bata sa ma duc cu ea pe terasa. Cand colo ce credeti ca era? Doua caprioare nene, pasteau linistite la noi in curte, ma’intelegeti? Na padure.

Le peluza

Curtea din spate – ignorati gardul ala, trebuie refacut… Dar daca te sui in dealul ala acolo sus…

Iote ce view ai


Si casa vazuta din varful dealului

Eh radem, glumim, nu suntem chiar in padure. Treaba cu caprioarele e pe bune, nu glumesc, da’ aici in Pacific NW oricum e mai salbatica zona de principiu. Acu vreun an mi-au taiat coiotii calea in majlocul orasului pe Redmond Way, deci na, pricepeti voi. In realitate casa e intr-un cul-de-sac frumos. Avem vecini, avem lumini, deci nu va imaginati ca suntem chiar in padure. Practic suntem aproape de unde stateam inainte, la vreo 6-7 mile… prin padure… :))

Si da, stiu ca scriu cam rar zilele astea, am primit reclamatii. Da’ nu e simplu nene, dai cu vacanta (care si aia trebuie planuita), dai cu cumparat de casa, munca, invatat pentru MBA – puii mei imi dau astia teme in fiecare saptamana si acu in weekendul asta am deja doua examene, mid-term cica se numesc. Dar despre asta poate va povestesc alta data 🙂 Oricum apropo de cat de ocupati suntem, noroc cu Sandra saraca ca a facut singura mai toata treaba cu mutatul asta. In afara de mobila aia grea care am mutat-o cu baietii, Sandra a impachetat si despachetat aproape tot singura. Intr-o zi am venit de la munca si am prins-o fugind pe scari cu niste cutii in brate. Oooo, iubire stai asa ia-ma si pe mine daca te muti nu ma lasa aici – casa era deja un sfert goala, de nu mai imi gaseam tzoale, chiloti, nimic 🙂

Za living

Za dining

Za kitchen

Za Family Room

Si pentru ca s-a facut si la noi frig rau zilele astea, am facut si focul intr-una dintre seri, apoi ne-am cuibarit pe canapeaua aia unul langa celalalt si ne-am vazut de invatat

In fine, cum va spuneam, senzatie acum. Cel mai fericit sunt cand vin seara acasa si imi bag masina in garaj. Ma umple asa o senzatie de fericire cand apas butonul ala nu va vine sa credeti 🙂 Casa nu e mare, ati vazut si voi din poze. E dragalasa, pe un singur etaj, asa numa buna pentru noi singuri… si pentru 1-2 copii cand o fi cazul 😛 Apoi aia e, mai trec anii ne mai gandim ce mai facem si incotro o apucam (daca o mai apucam) si ne-om decide daca e sa ne mutam la una mai mare, mai vedem. Nici nu va puteti imagina ce misto e sentimentul de proprietate. Avem acum curtea noastra, avem un plan sa ne facem o terasa cu podea de lemn asa faina, poate sa plantam niste pomi fructiferi si aia e. Abia astept sa vina vara si sa stam pe terasa, la un gratarel, scriem un post sau invatam la MBA… 🙂 Pana una alta va las cu pozele cu un mega truck din ala F250 de am inchiriat cand am adus canapeaua din family room. Asta imi place maxim aici, ca iti poti inchiria si conduce, relativ ieftin, tot felul de minunatii 🙂

Hai v-a pupat proprietarul.

Meet Ford F250 Super Duty. Motor de 6l si aproape 400 de cai sa tot tragi cu ei tot ce’ti da prin cap

Na minune, am adus-o! Da’ acu cum o dam jos?!

Categorii: Daily News, Pictures | Etichete: , , | 25 comentarii

Holidays are coming

Mama cat mi-a luat sa imi gasesc timp sa va scriu postul asta! Stiu, a trecut mult timp de cand nu v-am mai povestit nimic dar pe cuvantul meu ca nu am avut timp nici sa mor. Dar acum, in prag de sarbatori, m-am gandit ca e musai sa va mai povestesc una-alta despre ce mai facem si ce mai punem la cale.

Pai in primul rand a trecut MBA Immersion Week aia de care v-am povestit si a trecut cu bine. N-a fost asa de grea, da’ nici usoara. Extraordinare cursurile, am avut mai multe „ahha!” moments in fiecare. O gramada de chestii misto, de la ethical thinking, persuasion, negotiations si pana la team building si personality types. In fine, a venit, a trecut. Am cunoscut o graaamaada de oameni din industrie, in multe-multe companii. Mai exact vreo 45 de companii sunt reprezentate, you name it: Amazon, Boeing, Fluke, Walt Disney, Expedia, tot ce vrei. E super misto pentru ca prinzi o gramada de insights in cultura companiilor astora si in modul de lucru, obiceiuri, idei. Te face sa te gandesti la care dintre ele te-ai duce si tu sa lucrezi atunci cand o fi sa iti cauti.

In fine, sa lasam MBA la o parte ca probabil ca o sa va mai tot povestesc despre el in urmatoarele 18 luni. Nu de alta dar dupa cum v-am spus o sa imi ocupe cam tot timpul liber distractia asta 🙂 Acu de exemplu am de citit vreo 250 de pagini din cartea de Accounting si Financial Reporting si… mda, o sa fac asta in timpul vacantei de Craciun, ca doar cand altcandva.

Ah chiar, nu v-am spus ce planuri avem de Craciun totusi. Paaaai plecam in.. saptamanile de miere. Doua saptamani, numai pentru noi doi, ca a fost un an aglomerat si urmeaza unul si mai si 🙂 Craciunul il petrecem in Florida, la plaja in Miami si la Disney in Orlando. Apoi ne imbarcam din Fort Lauderdale pe o croaziera in Caraibe – stiti ca murim dupa zona aia – si facem revu’ sus pe barca. Ne oprim prin US si UK Vrigin Islands – St Thomas, Tortola si Antigua si si in Bahamas. E prima tentativa de croaziera, habar nu avem cum o sa fie dar fiti sigur ca va tinem la curent 🙂 Va dati seama ca o sa stau cu cartea de contabilitate pe croaziera si o sa o blestem pe profa aia printre dinti, nu?!

In alta ordine de idei, ce mai punem la cale… pai… ne cautam casa! 🙂 Ne-am decis pe una anume, ne-a placut, am castigat licitatia – ca aici asa se dau casele la licitatie nu ca’ la oamenii normali – si acum suntem in ultimele faze ale negocierilor pentru niste reparatii. Nu e inca stabilit, inca se poate da inapoi din deal deci nu va zic mai multe pana nu e clar a noastra, ceea ce o sa se intample abia dupa jumatatea lui Ianuarie. Dar stay tuned ca va tin la curent si cu asta.

Si pe final vreau sa va spun ca se zvoneste ca da si la noi cu zapada cica in seara asta, dupa ce anul trecut nu am vazut nici un fulg pe jos. (prin aer au fost cativa). Speram sa iasa, d’abea mai stam si noi acasa si nu mergem la munca. Oricum astazi m-am plimbat de 3 ori du-te vino pe tot etajul si nu am vazut decat o singura persoana, zici ca e un ghost town aici 🙂 Eh ninge in Seattle sau nu, v-am pus eu niste zapada aici pe blog macar, sa intrati in the vibe of the mood for Christmas. Nu prea se potriveste cu poza aia de fundal din Cayman da’ aia e, le impacati voi cumva 🙂

Haidi va pup si va doresc un Craciun Fericit alaturi de familie!


Categorii: Daily News | Etichete: , , , , | 23 comentarii

Immersion Week

Fratilor nu imi vine sa cred ca mai am doar trei saptamani pana cand incep official MBA-ul. Cand m-am inscris aveam impresia ca mai e hăt-hăt pana cand o sa ajung sa incep si ca am tot timpul din lume sa internalizez problema si sa ma identific cu dansa. Ei cand colo, ce sa vezi? Dupa cum ati vazut si voi din povesti, vara a zburat inainte sa imi dau seama ce se intampla cu mine si uite numa cum m-am trezit ca este deja 11 Noiembrie si am inceput numaratoarea inversa pana la Immersion Week.

Immersion week asta este o saptamana full time, la inceputul lui Decembrie, cand mergem la scoala ca studentii normali. De fapt, mai mult, mergem la scoala 8 ore pe zi, apoi seara avem study groups, receptii, talks si alte balarii. Am auzit zvonuri de la cei de anul trecut ca i-a cam rupt in doua Immersion week asta. Ca dupa multi ani fara nici o scoala, vine ca o palma peste cap, cazuta cam tare si care iti spune: „vezi fraiere in ce te-ai bagat?”. Practic intr-o saptamana trebuie sa terminam complet 4 cursuri, adica la fel de mult cat faci de obicei intr-un trimestru complet. Uite mai jos un intro in Immersion Week. Cat despre cursurile pe care le facem in Decembrie, ele sunt: Building Effective Work Teams, Professional Communications, Negotiations si Ethical Leadership.

Dar mai sunt si alte motive pentru Immersion week, in afara unui boost de cunostinte si o trezire la viata. Si anume, socializarea. Stiti si voi ca un MBA este foarte mult despre networking, numai e greu sa iti faci prieteni cand esti part time intr-un program si te vezi cu oamenii aia doar din cand in cand. In schimb, Immersion Week e facut sa accelereze apropierea dintre participanti facandu-i sa transpire acolo unul langa altul, 10 ore pe zi 🙂

In alta ordine de idei, acum in Decembrie nu avem decat saptamana asta full time, apoi treaba in ritm normal, part time, o sa inceapa abia in Ianuarie. Pana atunci… hehe, pana atunci vin sarbatorile, mos Nicolae, Mos Craciun, Anu’ Nou, alea alea mai e mult pana departe… 🙂 Pana una alta, deja ne-am planuit concediul de Craciun si o sa-l facem undeva la mare, in tarile calde. De mult imi doresc o vacanta de iarna calda-calda-calda. Asa ca de data asta o sa fie luna noastra de miere, de fapt doua saptamani de miere. Dar despre asta, va povestesc mai multe cu alta ocazie.

Oh well, cam atat. V-am scris cu mov, in culorile UW ca sa fim in ton cu subiectul. Hai ca poate la anu’ pe vremea asta va dau linku cu Immersion week in care am participat eu sa ma vedeti si pe mine pe acolo 😉 Daca vreti sa mai vedeti inca un video din acelasi stil, ca sa intelegeti ce altceva mai facem la MBA (ca softskills) uitati aici pe vimeo.



Categorii: Daily News | Etichete: , | 9 comentarii

Cu barca pe Sammamish

Cu barca pe să-mă-cee? Pai Sammamish e un lac aici in jurul caruia se cam invarte toata viata noastra. In primul an am stat pe malul lui in Vest, acu stau pe malul lui in Est si cam in fiecare zi tre sa-l ocolesc sa ma duc la munca, f**-ul, ca daca nu era el probabil ca faceam cu 10 min mai putin pe drum in fiecare zi…

Dar si cand nu trebuie sa-l ocolim… pai alea sunt zilele alea in care (doamne ce inspirati au fost vecinii nostrii de si-au luat barca) mergem fix in mijlocul lui si o ardem la distractie cu colace, placi si alte minuni. Inca nu am dat-o pe ski nautic ca n-au fost amatori, da’ au achizitionat vecinii chiar in ultima tura un wakeboard, care e o placa sanatoasa nu ca knee board-ul ala care arata de zici ca n-ai picioare doamne fereste.

Meet za barca. Vreo 180cp de viteza sa ne traga pana ne vomitam matele sau ne da cu capul de vreun colt de val

Leenee de lac nene. Asta era inainte sa avem scule, cand ieseam doar sa o ardem la o baie, o cola si niste muzica

Asa nene deci astazi am venit cu o alta poveste de vara… o poveste foarte uda. Una cu muuulta distractie, soare si apa. Toate astea nu s-a intamplat legate intr-o zi, ca am iesit de mai multe ori. Da’ numa’ ca aici la mine pe blog e ca in basme, stiti si voi: coordonatele spatio-temporale sunt de prisos, firul povestii e baza.

Dar pe de alta parte, cu ocazia asta facem si un post-pilot. Vorbesc mai putin si va arat mai mult. M-am gandit ca de cat sa nu va mai postez nimic cu saptamanile pentru ca nu am timp sa va scriu povesti stufoase pe care oricum nu stiu cati le cititi din scoarta in scoarta, am zis ca poate mai bine transform blogul intr-un picture-blog mai mult. Tac mai des, pun poze multe si aia e, intelegeti voi actiunea din poza si din descrieri. Deci hai dati cu votul intr-un comment sa imi spuneti cum va place mai mult 😉

Apoi ne-am luat scule… COLAC il cheama. Si-am inceput sa ne dam…

Si sa ne dam… din ce in ce mai tare…

Uitati-va la fetele noastre numai

Nu va puteti imagina ce forta trebuia sa depui ca sa ramai pe colac la viteza si curbele alea

Si ne-am tot dat

Pana cand s-au urcat baietii…

…si… cu Oana la volan, shit is getting serious…

…really serious! Atat de serious inca lui Florin ii trageau membrele pe afara de puneau frana

Aici era sediul central, muzica, cola, alea alea, in timp ce urmatoul sportiv isi facea incalzirea pentru urmatoarea proba

Aveam chair si salvamari. Baywatch nene!

Dar stai asa, ce e strutocamila aia de jos din spatele barcii?!

Un knee-board, frate!

Mama stii cum te facea si asta sa te incordezi?! Am fost paralizati a doua zi

Dar asta nu inseamna ca nu dam tot ce putem ca sa fim cool in poze

Hai sa si radem un pic sa nu para ca ne chinuim…

Poza de profil nene. Cine credeti ca AM facut-o? 🙂

Dupa ce m-a rupt in doua placa vietii, am zis ca ar fi o idee buna sa ma mai dau singur in colac

Am zis ca daca pun fata de copil handicapat il conving pe Florin sa ma dea incet ca poate i s-o face mila

N-a mers


Adio viata, vad un val

Fuuuuuccckkkk !!!! Clar lui Florin nu ii plac copiii handicapati, vrea sa scape de ei

Apoi s-au urcat pe placa cei mai acrobati dintre noi

Si noua ni s-a parut o idee buna ca daca tot tragem unu, de ce sa nu tragem doi?!

Na viraje ce ia Cipilica cu cameramanul langa, prim plan

Si ce vedea cameramanul. Pozele nu-s prea senzatie de video-urile au iesit memorabile

Na apus cu actiune

Incearca Cipilica un 360

Ne-am dat pana cand s-a facut noapte, sunteti nebuni, eram ultimii pe lac

Si cum v-am obisnuit, incheiem cu un apus frumos. De data asta din punctul de vedere al fotografului de pe colac

Bine, hai inca unul ca e prea frumos

Gata, cam atat de zis pe azi! O zi frumoasa de vineri sa aveti, ca una doua trece si asta si vine weekendul! Hai va pupa acrobatu’, si nu uitati sa dai un comment, un like, un share, de apreciere 😉


Categorii: Aventura, Daily News, Pacific NW, Pictures | Etichete: , , , , | 27 comentarii

Whistler in the summertime

Dragilor, haideti ca a trecut atat de mult timp de cand nu v-am mai scris o poveste din asta frumoasa de calatorie incat chiar mi se facuse dor! Am fost cam tacut in ultima vreme nu numai pentru ca au fost mosulicii pe aici dar si pentru ca tocmai ce mi-am schimbat echipa la munca, si de acolo na, alte complicaciuni, transition, ramp-up, alea alea…

Dar in fine, despre aia poate alta data. Acum nu vreau sa va povestesc despre munca si nici despre ce mai e pe aici pe langa casa, in viata de zi cu zi. Astazi vreau sa va povestesc despre un weekend frumos de vara in care ne-am cocotat pe motor, am luat un set de prieteni cu noi si am intins-o la drum. Un drum de 800km spre Nord, spre Vancouver, pe o sosea numita Sea to Sky Highway. Numele i se trage de la faptul ca, spun ei, te duce de la apa la partiile de ski de la Whistler in doar doua ore. Bine, nu va imaginati ca era vreme de ski la Whistler, ca nu era. Pe vremea asta baietii o ard pe acolo numai la mountain bike si hikeuri, downhill cu sarituri extreme si alte activitati outdoor.

Ah, summer… I miss it already

Whistler Village

Vrrumm Vruumm

Asa nene si deci ne-am intins la drum intr-o vineri dupa-masa cu destinatia Vancouver. De acolo am luat drumul dis de dimineata, a doua zi, spre Whistler. Drumul? Senzattieee!! La viteze numa’ bune de 90-120 kmph, intr-o succesiune ametitoare, curba dupa viraj s-a deschis intregul drum in fata noastra. Soseaua noua, reasfaltata de curand, virajele numai bune cat sa nu trebuiasca sa franezi prea mult, senzational! Iar cauciucurile noi de pe RR s-au comportat excelent, dandu-mi o precizie si o traiectorie previzibila, intuitiva, care urmarea perfect ceea doream eu sa faca motocicleta.

Pe drum am trecut prin Squamish, locul unde am facut mai de mult kite boarding. Chiar acolo, langa apa, se afla Brintannia Mines si muzeul asociat – nu de alta dar minele sunt inchise de mult. De o gramada de ori am tot vrut sa ne oprim pe aici dar tot timpul cand treceam prin zona eram pe fuga – ba trebuia sa ajungem la kite, ba sa facem pe kilotul si tot asa nu am reusit niciodata sa ne oprim. Dar acum am reusit, in sfarsit, si nu ne-a parut rau deloc.

Undeva pe langa golfuletul asta am facut eu kite boarding la inceputul verii

Na camion. Alta’i cand basculata e a ta, nu?

Gata de minerit

Echipament modern, asta e de acu din anii nostrii, nu de pe vremea minelor

Deci ce am aflat si vazut aici ne-a impresionat super tare. Prima data a fost camionul gigantic pe care l-ati vazut mai sus si care, de altfel, nu a fost folosit niciodata la Britannia dar a fost donat ca piesa de muzeu de la niste alte mine de prin Alberta. Apoi a fost plimbarea prin tunelele inguste, care acum erau marite in scop turistic – prin care isi faceau treaba bietii mineri prin 1900 – 1980. Pe vremea aia, mai rau decat intunericul luminat doar de niste lumanari era lipsa facilitatilor si a sculelor perfomante din ziua de astazi.

De exemplu, una dintre sculele pe care le-am experimentat avea porecla widowmaker. Oficial numita penumatic drill, masinaria se baza pe aer comprimat ca sa dea gauri in stanca. Cum nu se folosea nici un fel de lubrifiant – nici macar apa – pe langa zgomotul extraordinar pe care il facea (si pe care l-am experimentat si noi cand am auzit-o functionand) problema cea mare cu scula asta era ca facea extraordinar de mult praf, care era inhalat e amaratii aia de mineri in fiecare zi.

Meet the miner’s buda

Apoi, cu mult inainte sa se apropie de batranete, saracii oameni incepeau sa moara pe capete de la diferite boli generate de praful inhalat – de unde si porelca de widowmaker. Mi se pare incredibil cum, pe vremea aia, oamenii astia erau obligati sa lucreze in asemenea conditii desi stiau ca vor muri de tineri. Incredibil, bai nene, mi s-a facut pielea de gaina cand m-am gandit si brusc am devenit recunoscator pentru evolutia tehnologiei si pentru robotii care au fost inventati in zilele noastre si care ne protejeaza de toate probleme astea acum.

And here we go, deep down within the mountain

Meet the widowmaker

Bun, mai departe, dupa Whistler si drmul pana acolo, am petrecut restul weekendului ca sa batem ca odinioara strazile frumosului Vancouver. Ne-am amintit de weekendurile petrecute pe strazile orasului cand ma duceam cu drag si spor pana acolo in fiecare vineri doar ca sa imi vad iubira. De la Lion’s Gate Bridge si Stanley Park, pana la luxosul Yaletown sau downtown-ul care vara isi „pietoneaza” strazile doar pentru cei care ies seara in cluburi si baruri, orasul asta are pur si simplu un ritm numai al lui, total diferit de cel al Seattle-ului. Desi poate te-ai astepta sa fie asemanatoare, fiind tot in NW si la doar 300km unul de altul, in realitate granita face o diferenta culturala mult mai mare decat ai crede.

Vedere clasica peste downtown, Lion’s Gate Bridge si Stanely park

Vapoarele stand linistite in Burrard Inlet

Lion’s Gate de aproape, din Stanely Park

Despre Vancouver nu mai am sa va zic multe, ca v-am mai povestit eu si cu alte ocazii. Cum va spuneam, la fel de frumos mi se pare ca a ramas, si cu atat mai frumos vara. O chestie care m-a impresionat mult aici a fost ca am vazut mai de mult primul vas de croaziera privat. Cum vine aia? Pai practic e o asociatie de locatari care, impreuna, detin vaporul. Din cand in cand se mai scoate la vanzare cate un apartament, dar deosebit de rar. Si dupa ce cumperi apartamentul ala… aia e, practic aia e casa ta – sau macar casa de vacanta. Si in fiecare luna, oamenii aia se strang in asociatie si decid incotro navigheaza luna respectiva. Eh imaginati-va viata frate!! Pe masura ce se apropie de uscat, oriunde, you name it, Africa, Caraibe, Vancouver, New York – proprietarii se pot da jos sa viziteze, sau iau un elicopter care ii duce sau aduce de la cel mai apriopiat aeroport de unde isi pot urmari plimbarile spre afacerile lor. Cat de marfa sa fie asta?! Viata frate, pe cuvant.

Un Aquabus prin Yaletown

Bogatanii si barcile lor

Sau poate ati prefera un apartament de lux pe malul apei?

Gata dragilor, cam atat pentru astazi. Va las acum si ma indrept spre somn ca se face tarziu aici la noi. O saptamana frumoasa sa aveti ca abia ce-ati inceput-o. Evident cele mai frumoase poze le-am pastrat pentru incheiere, asa cum v-am obisnuit. E ceva interesant in legatura cu pozele astea, o tragedie frumoasa se intampla aici. Pe mine ma inspira foarte mult, mi se par crepusculare, apocaliptice… speciale.

Haidi v-am pupat.

Si daca aia nu era destul, uite cum e sa stai cu hidro avionul parcat in fata blocului… Vreo 8 la numar, cat pentru toata scara

Ce imi mai place culoarea apocaliptica din poza asta

Categorii: Daily News, Pacific NW, Pictures | Etichete: , , , , | 13 comentarii

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.